Două lucruri pot stopa marșul contrareformelor pesediste: remobilizarea străzii și, ca de obicei, prostia, agresivitatea și saltul de cangur peste toate liniile roșii ale liderilor partidului-stat.
Contrareforma lui Dragnea merge în pas de defilare, mai are puțin și va trece pe sub Arcul de Triumf. Târăște după ea zdrențele programului de guvernare și cuștile în care vrea să bage justiția pe care se pregătește s-o tragă pe roată în parlament. Undeva, mai la coadă, fluturând lozinci și pancarde rămase din campanie, merg încovoiați ultimii ostași din armata celor 18%. Pe margine, spectatorii își fac cruce și scuipă în sân, n-au mai văzut așa spectacol, ceva între circ cu clovni călare pe hamsteri sărind prin cercurile de foc ale promisiunilor electorale și armata de ocupație condusă de un general mustăcios cu pantalonii uzi, dar cu mâna pe butonul roșu. Nici nu știu ce să facă, să râdă, să plângă, să le-o ia înainte și să blocheze iarăși Piața Victoriei. Se uită în jur după un semn, vreun lider, vreun partid, vreo idee genială sau măcar de bun-simț. Nimic. Pustiu. Deșert.
Unul dintre motivele pentru care contrareforma lui Dragnea înaintează sfidătoare este exact acest pustiu. Nu puțini sunt cei care observă că printre dușmanii coaliției Dragnea-Tăriceanu nu se numără opoziția parlamentară. Este pentru prima dată când puterea nu vede în partidele aflate în opoziție un adversar demn de luat în considerare. Mă refer în special la PNL, pentru că USR mai joacă din când în când rolul țânțarului agasant. De aceea, adversarii la care Dragnea se raportează acuzator (nu ne lasă să facem ceea ce am promis, să aplicăm programul de guvernare), sunt fie „străinătatea“ – Comisia Europeană, ambasadele, multinaționalele, Soros -, fie președintele. Ei sunt cei care smintesc la cap poporul sau îi cumpără pe protestatari.
Opoziția pur și simplu nu există pentru coaliția PSD-ALDE și liderii acesteia, fiind suveran ignorată. PNL, de exemplu, nu e menționat decât arareori, pe subiecte tangențiale, în majoritatea cazurilor în bășcălie. Este fără discuție vorba și de o strategie politică, PSD nu are niciun interes să se lupte cu liberalii, cu USR nici atâta, să-i aducă astfel în atenția opiniei publice, făcându-i mai mult decât ceea ce sunt, scoțându-i din insignifianță. Dar strategia funcționează dintr-un motiv plin de temei: partidele de opoziție nu acționează ca adversari politici în adevăratul înțeles al cuvântului.
