2.2 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialPetre M. Iancu, despre criticile constante aduse președintelui Donald Trump: Uciderea lui...

Petre M. Iancu, despre criticile constante aduse președintelui Donald Trump: Uciderea lui în efigie serveşte defulării altor supărări. Căci oare ce nu scandalizează în lumea contemporană? | OPINIE DW

Jurnalistul Petre M. Iancu observă, într-un comentariu publicat pe site-ul Deutsche Welle, că președintele american Donald Trump își atrage critici și când nu îi condamnă suficient de repede pe extremiști și că, atunci când o face, nu este destul de categoric.

Redăm câteva fragmente din comentariul lui Petre M. Iancu: 

”Indignarea permanentă nu rezolvă vreo problemă. Dimpotrivă. E parte a problemei. Ceea ce nu împiedică lumea bună să cârtească, să se arate fără încetare nemulţumită de prestaţia preşedintelui american, ba chiar să se înfurie în lege şi să dea de pământ cu el ori de câte ori se poate, ca şi cum pe Trump l-ar mutila nu doar neajunsurile sale notorii, ci ar fi cu adevărat patronul extremei drepte.

Or, preşedintele american a condamnat-o pe cea din urmă la fel de explicit, sau poate chiar mai dur decât s-au detaşat de proprii lor fani extremişti unii politicieni de stânga, precum Barack Obama sau Bernie Sanders. Concomitent, nu e greu de cercetat ce hram poartă Antifa, gruparea nominal antifascistă, dar în fapt nu mult mai puţin radicală, plină de ură şi violentă, decât rasiştii şi neonaziştii adunaţi, altfel decât adversarii lor de extremă stânga, cu aprobare de la primărie, spre a protesta la Charlottesville.

(…) Evident, Trump nu e, în context, decât un simbol. Uciderea lui în efigie serveşte defulării altor supărări. Căci oare ce nu scandalizează în lumea contemporană? Rasismul albilor? Irită pe bună dreptate, desigur. Antisemitismul? Înfurie, evident, la fel de justificat. Dar, din păcate, pe tot mai puţini. Şi anume doar cât timp nu-l practică extrema stângă. De pildă sub formă de antisionism. Când prea mulţi aleg, vinovat, să-l ignore. Ori să-l susţină. 

Aprinde masele colonialismul de acum mai bine de un secol? Ba bine că nu. Încurajată de hotărârea dărâmării statuii generalului Robert E. Lee, cândva erou naţional şi figură de proră a populaţiei albe din sudul SUA, hotărâre care a iscat întreaga dramă de la Charlottesville, o gloată de câteva sute de inşi politic corecţi s-a repezit mai nou să vitupereze şi în contra monumentului de la New York al celui de-al 26-lea preşedinte american.  

(…) Cultura scandalizării perpetue are rosturile ei. Grupându-ne pe "noi", cei "buni şi progresişti", în contra "lor", a "răilor şi a reacţionarilor" această cultură ne conferă un simulacru de identitate durabilă şi-o aparentă orientare lesnicioasă, într-o lume tot mai fragmentată, mai competitivă şi mai complexă, în care a şti ce eşti şi cine anume şi a te mândri cu ceea ce faci e tot mai greu. În fine, a te revolta de nedreptatea prezumtivă care ţi s-ar face – nu desţeleneşte oare focul acestei furii calea spre scuza cea mai ieftină a oricărei neputinţe, ori slăbiciuni, a oricărui insucces ori faliment?”.

Citește comentariul integral pe site-ul Deutsche Welle.   

Cele mai citite

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...

Florida: Ron de Santis a semnat un proiect de lege care va interzice minorilor sub 14 ani să aibă conturi de rețele sociale

Guvernatorul republican al statului Florida, Ron de Santis, a semnat, luni, un proiect de lege care va interzice minorilor de sub 14 ani sa...

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...
Ultima oră
Pe aceeași temă