7.7 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialPetre M. Iancu: Lui Dragnea i-a scăpat porumbelul, care şi-a luat...

Petre M. Iancu: Lui Dragnea i-a scăpat porumbelul, care şi-a luat zborul ca stafia lui Soros. A coborât într-atât încât să încerce să se salveze printr-un mit de factură ceauşistă, cu subtext antisemit | OPINIE DW

„Nu poate fi tragedie mai mare decât să pierzi totul în chiar clipa în care ai câştigat sau eşti pe cale să câştigi potul cel mare. Şi Liviu Dragnea e mare specialist în căderea de la mare înălţime. Pentru liderul PSD astfel de înfrângeri totale au devenit tradiţie”, comentează jurnalistul Petre M. Iancu, pentru Detusche Welle.

El continuă precizând că se produc catastrofe „din varii cauze”.

„Nu arareori dezastrul e pregătit politic, iar autorii lui, adesea fascişti, sunt mari amatori de zâzanie şi vrăjmăşie între oameni pe baze etnice sau rasiale sau sexuale. Ca şi de violenţă deşănţată şi debordantă. "Vivere pericolosamente", traiul periculos, le recomanda Mussolini, inspirat de Nietzsche, adepţilor săi. Or, nici Mussolini, fost redactor şef, nota bene, al organului central al partidului socialist italian "Avanti" şi nici filosoful german care l-a inspirat n-ar fi fost ce-au fost în absenţa stafiei aberaţiilor bântuind de la Marx încoace Europa. Prăbuşirea imperiului comunist acum aproape trei decenii nu i-a venit de hac. Fantoma comunistă nu e doar intactă. E şi din ce în ce mai fascistă. Altfel cum să explici repetatul recurs la evreul Soros ca explicaţie conspiraţionist-antisemită a tuturor relelor actuale?  Cu totul alta s-o facă liderul unui partid nominal social-democrat. Şi să mai aibă şi tupeul nemăsurat de a afirma că (socialistul) Soros ar vrea chipurile să-l distrugă nu doar pe el însuşi, ci şi PSD”, scrie jurnalistul DW.

El contină susținând că „Dragnea a coborât într-atât încât, în ciuda avertismentelor repetate ale observatorilor interni si ale partenerilor săi occidentali să încerce să se salveze printr-un mit imund, de factură ceauşistă, cu subtext antisemit”.

„Doar deznădejdea provocată de avalanşa dezvăluirilor matrapazlâcurilor sale prezumtive şi probabile de prin Brazilia şi Teleormanul Teldrumului l-au propulsat pe Dragnea pe acest drum fără întoarcere, la al cărui capăt, fasciştii o ştiu bine, nu te poţi alege decât cu oprobriul general şi cu o înfrângere definitivă, chiar dacă guvernul Netanyahu, cel condamnat frecvent de Soros pentru naţionalism, se abţine să te certe”, mai comentează Horațiu Pepine.

Citiți textul integral aici.

Cele mai citite

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă