23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleRegina Elisabeta, îngrijorată pentru Prinţul Harry

Regina Elisabeta, îngrijorată pentru Prinţul Harry

Interviul, care a stârnit un val de simpatie la adresa celor doi, mai ales a lui Meghan, i-a făcut însă pe membrii familiei regale să fie îngrijoraţi pentru duci.

În interviul acordat pentru postul britanic ITV, Meghan şi Harry au povestit că presiunea mediatică pusă pe ei este imensă, iar fosta actriţă a recunoscut, cu lacrimi în ochi, că nu este bine din punct de vedere mental. Harry a fost şi el sincer şi, pentru prima oară, a recunoscut că nu se mai înţelege cu fratele lui, William. 

Surse regale au declarat că Regina Elisabeta a îngrijorată pentru nepotul ei, mai ales din cauza relaţiei tensionate dintre el şi William. “Sunt complet separaţi, iar Harry e cel mai afectat de asta. Băiatul care a mers, sunt ochii întregii naţiuni, în spatele sicriului mamei lui nu şi-a revenit niciodată complet”, au spus sursele, conform mirror.co.uk.

Corespondetul BBC Jonny Dymond a declarat că “familia regală e destul de speriată. Mai întâi, se întreabă dacă felul în care scrie presa despre ei se va schimba. Apoi, rolul familiei e de a prezenta un front comun în faţa naţiunii, iar acum, doi membrii importanţi nu fac acest front comun cu restul familiei”. 

Alţi experţi nu ştiu care va fi viitorul lui Meghan şi al lui Harry în sânul familiei regale şi cred că decizia ducilor de a ataca presa, prin procesele intentate mai multor publicaţii importante din Marea Britanie, a fost o mişcare greşită. 

Prinţul Harry şi Meghan Markle s-au căsătorit anul trecut, însă de atunci au avut o relaţie dificilă cu presa care a scos la lumină problemele de familie ale fostei actriţe cu tatăl său, Thomas Markle.

”Prietenii mei britanici m-au sfătuit să nu mă căsătoresc cu Harry. Iar eu naivă. Nu înțelegeam. ”, a declarat Meghan Markle.

Harry a recunoscut public că el şi William au probleme

În cadrul interviului ITV, Harry a spus că el şi William nu se mai înţeleg, dar că îşi iubeşte încă fratele: “Parte a rolului şi a jobului meu şi parte din a fi în acestă familie înseamnă că se ajunge şi la astfel de situaţii, în care presiunea îşi spune cuvântul. Dar suntem fraţi, suntem pe drumuri diferite acum, dar sunt acolo pentru el orice ar fi şi ştiu că el e aici pentru mine. Nu ne mai vedem aşa des, pentru că suntem ocupaţi, dar îl iubesc sincer şi multe dintre detaliile acestul conflict sunt inventate. Ca fraţi, ai şi momente mai bune, şi momente mai rele”, scrie Click!. 

 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...
Ultima oră
Pe aceeași temă