6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleLipsa de somn este dăunătoare organismului și pe termen scurt

Lipsa de somn este dăunătoare organismului și pe termen scurt

Specialiștii în domeniul medical spun că privarea de somn poate fi periculoasă pentru organism chiar și pe termen scurt. Un adult are nevoie în medie de 7 ore de somn pentru regenerarea și recuperarea organismului.

Insomnia este o tulburare a stării de spirit
Consecințele lipsei de somn variază de la cele mai simple la cele mai complicate:

  • Oboseala accentuată
  • Scăderea capacității de concentrare și atenție
  • Scăderea capacității de gândire și memorare
  • Depresia
  • Sindromul de amețeală
  • Tulburările de anxietate
  • Lipsa conștiinței de sine și altele.

Lipsa de somn la femei și bărbați
În timp ce unii oameni aleg să piardă nopțile pentru distracții, sau sunt nevoiți să facă aceasta din cauza jobului (au gărzi, ture de noapte), alții se chinuie să adoarmă pentru că suferă de anumite boli, care prin simptomele lor îi împiedică să aibă un somn odihnitor:

  • Apneea de somn și pauzele de respirație
  • Sindromul picioarelor neliniștite provoacă senzații neplăcute
  • Boli neurologice: Alzheimer, atac cerebral, Parkinson
  • Alergiile
  • Anxietatea și depresia
  • Afecțiunile lombare, artrita si alte boli care dau dureri
  • Fibromialgia
  • Refluxul gastric
  • Administrarea unor medicamente pentru răceală, depresie, astm, hipertensiune arterială și care au efecte secundare
  • Alcoolismul, excesul de cafea și droguri
  • Insomnia.

Potrivit medicilor, lipsa de somn afectează creierul, crește riscul de îmbolnăvire, de boli cardiovasculare, tulburări metabolice, obezitate și diabet. De asemenea poate dezvolta și agrava multe boli grave: demența, epilepsia, scleroza multiplă și accidentul vascular cerebral.

Specialiștii spun despre femei că își folosesc creierul mai intens și de aceea au nevoie de mai mult somn decât bărbații. Ele trebuie să doarmă în medie cu 20 de minute mai mult decât aceștia. De asemenea la femei creierul este mai stresat și de aceea au nevoie de mai mult somn pentru recuperarea întregului organism.

La femei nevoia de somn este mai mare, mai ales că ele dorm mai rău decât bărbații: adorm greu, se rostogolesc, își fac fel de fel de gânduri, analizează prea mult toate problemele, etc. Se spune despre ele că au tendința de a dormi mai puțin comparativ cu bărbații și de aceea trebuie să doarmă pentru a se recupera.

La femei, lipsa de somn duce la stări de iritabilitate, ostilitate, furie, stres și depresie. În concluzie, dacă un bărbat vrea să aibă o femeie calmă, echilibrată și cu o stare bună de spirit, trebuie să se asigure că aceasta are timp să doarmă suficient.

Lipsa de somn și spațiul de dormit
Somnul este important în proporție de 90% pentru sănătatea și bunăstarea unui om. Tulburările de somn pot să apară și din cauza spațiului de dormit, a zgomotului sau chiar a patului, saltelei și lenjeriei de pat necorespunzătoare. Dormitorul trebuie să fie într-un loc liniștit al casei, ferit de zgomote, unde sunt condiții bune de somn, cu obloane la ferestre și perdele care să oprească lumina puternică să pătrundă în cameră. Patul trebuie să aibă dimensiunea potrivită, să aibă o saltea confortabilă și o lenjerie de calitate.

Se recomandă alegerea unor lenjerii de pat din fibre naturale (bumbac, in, mătase, bumbac satinat) deoarece acestea oferă o stare de bine, un somn sănătos și odihnitor. Foarte important este să se schimbe lenjeria de pat cât mai des, o dată pe săptămână (mai ales dacă este vorba despre o persoană care are obiceiul să fumeze, suferă de alergii sau transpiră destul de mult). Efortul depus pentru curățenie se merită, pentru că în acest fel patul va deveni frumos, curat, proaspăt și somnul odihnitor.

Lipsa de somn la mame

Femeile care au bebeluși trebuie să-și facă timp să doarmă, pentru a nu ajunge la epuizare. Având în vedere faptul că bebelușii dorm doar câteva ore și se trezesc înfometați, ele trebuie să aibă ajutor din partea familiei cu îngrijirea acestora, pentru a se putea odihni la un moment dat.

Calitatea somnului este mai importantă la mame decât durata acestuia, pentru că atunci când ele reușesc să doarmă, trebuie ca somnul să fie profund și liniștit pentru a scăpa de oboseala acumulată în timp. În majoritatea familiilor cu bebeluși, părinții pot întâmpina dificultăți de acest fel, ei pot deveni foarte obosiți și chiar pot suferi de tulburări de somn. Consecințele lipsei de somn sunt îndeosebi de natură emoțională.

O mamă poate ajunge cu siguranță să fie epuizată, mai ales dacă are grijă doar ea de bebeluș (atunci când acesta plânge, caută apropierea, este înfometat sau trebuie să i se schimbe scutecul). Treptat ajunge la disperare dacă nu are ajutor din partea soțului, iar disperarea ei se poate transforma în furie și nervozitate.

Multe cupluri dorm separat în această perioadă a căsătoriei lor, au grijă cu rândul de bebeluș, își împart activitățile casei (gătit, curățenie, spălat rufe, etc.) astfel reușesc să se înțeleagă și să folosească fiecare ocazie pentru a dormi. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă