Conturile de pe rețelele de socializare ale lui Meghan Markle au fost șterse. Motivul, surprinzător

Actriţa Meghan Markle, viitoarea soţie a prinţului Harry, s-a conformat unei reguli nescrise a familiei regale britanice şi şi-a şters toate conturile de pe reţelele de socializare, informează rtl.fr, citată de AGERPRES.

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 12.01.2018 - 10:33

Fanii actriţei din serialul ''Suits'' şi cei care o vor iubi în noul rol de ducesă preferată a Marii Britanii vor fi dezamăgiţi: nu vor mai putea admira fotografii din vacanţe sau citi comentarii politice pe Twitter semnate de preferata lor.

Instagram, Facebook, Twitter, toate conturile au fost dezactivate cu câteva săptămâni înainte de căsătoria cu prinţul Harry fără că vreun scandal să fie cauza acestei bruşte dispariţii din online.

Palatul Kensington explică într-un comunicat: ''Meghan Markle este foarte recunoscătoare tuturor celor care i-au urmărit conturile timp de mai mulţi ani pe reţelele de socializare, cu toate acestea nu mai este activă pe aceste conuri de ceva vreme aşa că a decis să le închidă''.

Deşi nu este o mare comentatoare a vieţii politice, a făcut în trecut câteva aprecieri la adresa lui Donald Trump şi a declaraţiilor acestuia ''misogine'', care ''dezbină''. Pe viitor, va trebui să se abţină de la astfel de luări de poziţie din raţiuni protocolare, diplomatice şi constituţionale.

Membrii familiei regale încredinţează de obicei sarcina actualizării diferitelor conturi pe reţelele sociale echipei de comunicare. Singura excepţie este prinţul Andrew, ducele de York, al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a, care îşi permite, din când în când, să posteze pe Twitter semnându-se cu iniţialele ''AY'', potrivit The Independant. Pentru a cunoaşte părerea lui Meghan Markle pe diverse subiecte, cei interesaţi vor trebui să se mulţumească, de acum înainte, cu comunicatele, interviurile şi informaţiile, mai mult sau mai puţin verificate, apărute în presă, notează rtl.fr.

Comentarii

Loading...
loading...