Până nu demult în călătorii îl însoțea și soția sa, Viorica, dar, din păcate, cea care i-a fost alături 40 de ani și două luni (cum spune cu exactitate domnul Sztupi) s-a prăpădit.
”Eu, la șeptezeci de ani, tot așa am rămas ca în tinerețe, cu plete, cu haine de piele și cu muzica rock. Așa mă duc până în mormânt. Și tot la fel era și soția. Păcat că s-o dus. Degeaba-i frumos mărul din afară dacă interiorul e putred. Era frumoasă și părea sănătoasă și s-o dus în câteva luni. Copiii au vrut să o ducem la operație în Turcia, dar nu a mai apucat. Cimitirul e aici, la 50 de metri, mai duc o lumânare, o floare, că altceva nu mai pot face. Din pământ nu o mai pot scoate. Timp de 40 de ani și două luni am stat împreună. Nici părinții mei, nimeni nu a stat cu mine pe lumea asta cât a stat nevastă-mea. Meream mereu împreună la întâlniri. Era o femeie foarte faină. Foarte bună și foarte faină. Toată lumea ne cunoștea. Când coboram de pe motor în haine de piele, cu gecile pline de insigne, eu cu părul lung și alb, ea cu părul lung și negru-negru, toți întorceau privirile după noi. Că eram, cum se zice, o apariție. Și cu toți motocicliștii din țară ne știam, că dacă eu sunt cel mai vechi dintre ei și am participat la toate întâlnirile toți mă cunosc.”
Ede Sztupi a învățat să conducă motocicleta încă de pe când era un copil
”Tata era fierar în Cluj. Avea atelierul lui privat, așa că banii nu erau o problemă. Și cum tata era «bolnav» după motociclete, mereu cumpăra câte una. Aveam curtea plină de motociclete. Conduc de la 12 ani. Tata avea o motocicletă englezească Royal Enfield din anii ‘30, o motocicletă cu supape deschise, cu motor vechi. Astea acum sunt foarte scumpe. Pe motocicleta aia am început să conduc pe străzile mai mici ale Clujului. Tata m-a învățat așa, mai mult în joacă, să conduc, dar după o săptămână deja conduceam singur. Era un chopper foarte jos, ajungeam cu picioarele la pământ, așa că nu era foarte periculos. Tata a meșterit accelerația ca să nu pot să ajung la viteză mare. Că altfel motocicleta aia mergea peste sută, iar eu eram totuși un copil. Prima mea motocicletă am avut-o în 1968. Aveam 20 de ani. Era o Jawa. Pe urmă tata a cumpărat un Simson Awo, apoi un MZ. Tata era mare pasionat și, după cum vedeți, asta este o «boală» de familie.”
„Ede baci“
Ede Sztupi și soția sa au adus pe lume patru copii. Apariția pruncilor nu i-a îndepărtat de motocicletă. Și-au cumpărat una cu ataș și și-au dus și copiii în călătorii. Iar băieții lor, ajunși adulți acum, împărtășesc pasiunea tatălui:
”Am trii ficiori și o fată. Am doi ficiori în Grecia și unul în Anglia. Fata e cu mine în Cugir, dar a fost plecată și ea un timp în Germania la lucru. Toți ficiorii au motociclete. Unul dintre băieți are chiar un Harley. Dar la noi în țară sunt gropi și e foarte periculos, așa că doar în Grecia se dă cu ea. Iar acum mi-a promis că îmi aduce o Hayabusa. Un alt fiu are un Suzuki pe care l-am condus și eu prin Grecia timp de 7 luni”.
Acum ”Ede baci”, cum îi spun motocicliștii mai tineri, conduce două motociclete Yamaha: ”Am un chopper și una de viteză. Cea de viteză e cam periculoasă, dar accelerația e la mine în mână, așa că totul e în regulă. Eu le-am spus și la ficiorii mei și la băieții ăștia mai tineri din club că totul e periculos pe lume, la o adică, și motocicleta, și mașina, dar dacă respecți regulile de circulație nu ți se poate întâmpla nimic rău. Sigur că ar fi bine ca și conducătorii auto să respecte motocicliștii… Mie nu mi-a fost niciodată frică. Am sânge rece încă de tânăr. În armată am fost la parașutiști”.
Chiar dacă în regimul comunist restricțiile, inclusiv cele vestimentare, erau foarte severe, Ede Sztupi nu s-a despărțit niciodată nici de geaca de piele, nici de plete, nici de barbă: ”Când eram tânăr am fost mecanic auto și aveam ceva pile în Cluj, așa că până și în poza de buletin eram cu barbă și cu plete, că mă cunoșteau cei de la miliția locală. Dar, când mergeam prin țară, de câte ori mă opreau în trafic și îmi cereau buletinul se cruceau milițienii de poza mea. Miliția era foarte vigilentă când ne vedea pe noi, motocicliștii, că păream așa, mai fioroși. Am întemeiat un club la Cluj și plecam prin țară câte 100 de motocicliști odată. Și apoi ne tot opreau pe drum și dădeau drumul să plece doar la câte trei-patru odată, nu mai mulți. Nu aveai voie să fii în grup mare că le era frică să nu facem vreo revoluție. Dar noi la primul popas ne așteptam unii pe alții și iar mergeam grămadă”.
Inspirație pentru „tinerii lupi“
Când s-a pensionat s-a retras la Cugir, localitate de unde se trage soția sa, și a întemeiat împreună cu Ghiță Borza asociația ”Lupii Sigidavei”.
Își amintește cu plăcere de călătoriile făcute de-a lungul vremii: ”Am călătorit mult cu motocicleta. Mergeam cu nevasta mea peste tot. Viața de motociclist e foarte faină. Mi-a plăcut și mie, i-a plăcut și nevestei. Am mers cu răposata mea nevastă o săptămână până în Estepona, aproape de Gibraltar, că au locuit o vreme copiii și în Spania. Atunci am condus 4.000 de kilometri. Apoi, când s-au mutat în Grecia, iar ne-am dus la ei pe motor, mergând 1.000 de kilometri. Am avut noroc cu nevastă-mea la drum. Io știu numai ungurește și românește, dar ea știa șepte limbi, așa că nu aveam probleme prin țările străine”.
Acum el este un exemplu și o sursă de inspirație pentru tinerii lupi ai Sigidavei. ”Băieții ăștia tineri nu au experiență”, spune el. ”Când am mers cu ei la Cluj și am dat de drum cu trei benzi de circulație au început să le tremure picioarele. Că nu erau obișnuiți. Să vezi mașini și în față, și în spate, și în stânga, și în dreapta… S-au speriat. La noi, la Cugir, e liniște, nu sunt atâtea semafoare și nu-i circulația de la Cluj. Noi avem un sens giratoriu și atât. Iar cele mai apropiate localități sunt micuțe: Sebeș, Orăștie… Eu sunt obișnuit cu aglomerația, că doar îs clujean. Am trăit 51 de ani în Cluj. Dar io le-am zis că dacă respecți semnele de circulație și viteza legală, totul e bine.”
Nelipsit de la întrunirile motocicliștilor din țară (”am o pungă de nailon plină cu insigne de la întâlnirile din ‘90 până azi), Ede Sztupi nu lipsește nici de la raliuri. Chiar și acum, la 70 de ani, mai concurează încă. Gândurile lui sunt îndreptate spre viitor.
”Acum am o prietenă, dar trebuie să mă obișnuiesc cu ea. Eu am 70 de ani, ea e cu 12 ani mai tânără. La început i-a fost frică pe motor, dar acum s-a obișnuit.”
Viteză și spirit civic
Ghiță Borza, unul dintre membrii fondatori ai sociației ”Lupii Sigidavei”, ne-a povestit cum a luat ființă grupul: ”Eram mai mulți băieți din Cugir pasionați de motociclete. În 1998 am început să ne dăm împreună pe motociclete vechi, din perioada comunistă. Conduceam motociclete sovietice, cehești… Ne-a fost mentor vestitul motociclist, vechi în branșă, Sztupi Ede. Cu el mergeam la concursuri moto prin țară, făceam excursii. În 2002 am început să purtăm pe spate emblema cu numele clubului, Lupii Sigidavei. Numele l-am luat de la cetatea dacică din zona noastră, Sigidava. Și am început să facem ieșiri împreună. Suntem 17 membri. Ca să intri în clubul nostru trebuie să îndeplinești niște condiții: să ai motocicletă personală și permis de conducere auto categoria A pentru a putea conduce motocicleta. Doritorii au o perioadă de probă, să-i spunem de șase luni, timp în care participă la acțiunile noastre. După această perioadă de inițiere, cei ce merită primesc vesta cu însemnele clubului nostru. În 2014 ne-am înființat și cu acte în regulă. Am început să ne ocupăm de ecologizare, de acte umanitare. Ajutăm copiii nevoiași, oamenii în vârstă și familiile nevoiașe. Am dat burse pentru copiii săraci care trăiau în niște condiții îngrozitoare. Cu banii donați de noi ei au putut merge la școală. De exemplu, un copil care trăia doar cu mama lui într-o cămăruță în care nici nu te puteai învârti cu ajutorul nostru nu doar că s-a dus la școală, dar a ajuns să fie chiar primul din clasă. Și eu îmi cresc copilul singur, am două servicii, știu cât e de greu. Așa că asociația noastră i-a ajutat cât a putut pe copiii săraci și cu bani și cu alimente, cu ce am putut și noi. Iar pe partea de ecologizare facem curățenie în zonele de agrement din zona noastră, a Cugirului. Strângem gunoaiele pe care le lasă în urmă turiștii”.
Fiind însă în primul rând pasionați de motoare, principala lor preocupare este călătoria.
”Când am puțin timp liber, îmi iau copilul și colegii de club, ne urcăm pe motociclete și mergem cam în toată țara. Sigur însă, că mai ales în zona noastră: Alba, Hunedoara… dar am mers și în străinătate, în Ucraina, în Serbia”, ne spune Ghiță Borza.
”Mergem și pe la întâlniri cu motocicliști din alte cluburi din țară cu care colaborăm foarte bine. O dată pe an facem și cheful nostru moto, cu invitați din toată țara. Povestim despre trasee, despre motoare, sigur că merge și o bere-două și ascultăm muzică rock. Altă muzică nu merge cu motocicleta. Avem costumația care ține de protecția noastră, cu gecile de piele, căștile. Care are păr poartă plete, care nu, nu.”
Ca și mentorul său, și Ghiță Borza a început să conducă motocicleta de pe când era doar un copil: ”Conduc de la 11 ani. Eram fascinat când îl vedeam pe tatăl meu și, ca s-o spun pe aia dreaptă, îi furam motoreta când nu era acasă. Așteptam să plece la serviciu, urcam pe motoretă și ieșeam cu ea pe drum. Erau alte vremuri atunci. Nu era traficul de azi, nu era nici chiar atâta strictețe. Știam că nu am voie, dar așa e cu pasiunea: te îndeamnă, te cheamă. E ca o boală. Te «mușcă» și nu mai scapi de ea. Prima motocicletă pe care am condus-o era a tatei, o Honda Twister. Iar prima mea motocicletă am avut-o la 18 ani. Era un X 56 fabricată în 1959 în URSS. Era o motocicletă veche, cu dichisuri, mergeam mai mereu cu ea la un mecanic bătrân să mi-o mai pună la punct. Mi-am cumpărat-o din al doilea meu salariu. Apoi am condus un MV 75, fabricată în Germania în 1961. Cu asta am bătut țara în lung și-n lat vreme de 10 ani. Apoi am trecut la motociclete japoneze. Îmi place să merg în locurile mai sălbatice cu motorul de enduro. Merg cât mai mult spre munte. Îmi iau copilul cu mine și urcăm cât putem în munte. Mi-am cumpărat și o căbănuță la munte. E liniște, e frumos. Acolo mergem cel mai des. Îmi cresc singur copilul de la vârsta de 3 ani, acum are 9 și îl port de mic pe motocicletă, deși nu prea aș avea voie. Conduc o motocicletă Honda și mai am încă două motociclete, dintre care una de teren”.
Și, desigur că și fiul lui îi împărtășește pasiunea. La doar 9 ani, micul Borza conduce și el o motocicletă de copii, un Pocher: ”Îi place mai mult motorul decât bicicleta, dar eu îi tot spun că trebuie să facă și mișcare”. Despre veteranul grupului lor, Ghiță Borza nu are decât vorbe de laudă: ”Ede baci se dă și la 70 de ani pe motor. Cât a trăit soția lui, erau mereu împreună pe motocicletă. Erau nedespărțiți. Mai rar așa un cuplu. Între ei era o legătură ca de basm, ca între Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana. Se potriveau în toate”.
Toți lupii Sigidavei și-ar dori să conducă motocicleta până la adânci bătrâneți așa cum o face Ede Sztupi.
