13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUnul dintre cei mai căutați infractori din Europa, prins la Suceava

Unul dintre cei mai căutați infractori din Europa, prins la Suceava

Fostul şef al Intreprinderii de stat a alcoolului şi a industriei băuturilor alcoolice UKSPIRT din Ucraina, Mykhail Labutin, era căutat de Interpol pentru că ar fi delapidat compania ucraineană cu peste 6,5 milioane de dolari. Acesta a reuşit să scape de autorităţile statului vecin după ce un batalion de soldaţi l-a răpit dintr-un spital din Kiev. In prezent, Labutin este închis în Arestul IPJ Suceava, urmând a fi extrădat în Ucraina, scrie Obiectiv de Suceava.

La mijlocul acestei luni, poliţiştii suceveni au reuşit să pună mâna pe Mykhailo Labutin, un ucrainean de 41 de ani, din regiunea Cernăuţi, unul dintre cei mai căutaţi infractori din statul vecin.

La data de 15 decembrie 2017, acesta a fost arestat provizoriu, în vederea extrădării, de Curtea de Apel Su­ceava, în baza mandatului de arestare emis la data de 17 decembrie 2014 de Tribunalul Districtului Shevehenkivskyi din Kiev, Ucraina, în vederea cercetării penale pentru comiterea, în lunile martie – aprilie, respectiv decembrie 2014, a infracţiunilor de delapidare, deturnare de fonduri sau conversie prin delapidare, evaziune de impozite, taxe sau alte plăţi obligatorii, ameninţări sau violenţă împotriva unui ofiţer al legii, fals în funcţie.

Acesta a fost introdus în Arestul IPJ Suceava, iar la data de 5 ianuarie 2018 urmează să se judece cererea sa de extrădare.

Mykhailo Labutin, fostul director al Intreprinderii de stat a alcoolului şi a industriei băuturilor alcoolice „Ukspirt”, a fost suspendat din funcţie la sfârşitul anului 2014, fiind acuzat că a păgubit statul ucrainean cu suma de 6,5 milioane de dolari.

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă