23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăScandal la alegerile pentru Colegiul Medicilor Stomatologi

Scandal la alegerile pentru Colegiul Medicilor Stomatologi

Principalul argument al candidaților care au participat la alegerile pentru Consiliul Medicilor Stomatologi București și care cer anularea rezultatului este faptul că observatorilor nu li s-a permis să asiste la procesul de numărare a voturilor.

“S-au produs grave încălcări ale legii, abuzuri care s-au tot derulat de-a lungul vremii sub protecția și cu complicitatea fostului ministru PSD , d-na Pintea. Toate încercările de a lua atitudine erau obstrucționate la acest nivel. Multe dintre ele sunt cunoscute, cel puțin de Corpul de Control, dar și de alte structuri din minister, cărora le-au fost semnalate de medici din rețea, multe abuzuri săvârșite  de șefi din Colegiul Med Stomatologi din România. Cu îngăduință dvs, aș dori să semnalez gravele abuzuri derulate pe timpul alegerilor și a procesului de votare punându-ne speranța că veți interveni prin prerogativele ce decurg din Legea 95 de a stopa aceste fapte nedemne, care produc consecințe grave în cadrul comunității noastre profesionale. Aceste alegeri foarte grav viciate ar trebui refăcute și supravegheate de reprezentanți ai Ministerului Sănătății, pentru o bună și dreaptă transparență”, se menționează în mesajul adresat ministrului Sănătății.

 

Cum s-au desfășurat alegerile

Conform Raportului observatorilor acreditați, la ora 12.30, aceștia “au solicitat verbal președintelui Comisiei electorale a Colegiului Medicilor Stomatologi București, Dr. Silviu Petre Stoicescu, să le confirme că vor fi prezenți, ca observatori la numărarea voturilor, în conformitate cu prevederile exprese ale legislației, dar și cu cutumele electorale”.

“Ora 17.00 Secretarul comisiei i-a informat pe observatori că a anunțat telefonic Comisia Centrală de solicitarea observatorilor, fără să transmită Comisiei solicitarea scrisă a observatorilor, pentru a primi număr de înregistrare. Jurnalista Dana Lascu, observator acreditat, semnează și ea sesizarea celor trei observatori. În cele din urmă, sesizarea celor patru observatori acreditați a rămas neînregistrată, nesoluționată și nici nu a fost trimisă Comisiei electorale centrale. La fel s-a întâmplat din câte am observat și cu solicitări depuse de candidați de a permite observatorilor să fie prezenți la numărarea voturilor”, se mai arată în raport.

Conform aceleiași surse, la ora 18.00, “ Președintele secției îi anunță pe observatori că procesul de votare s-a încheiat și îi somează să părăsească sala. „Nu mai aveți niciun drept aici”, a afirmat președintele. Observatorii îi cer președintelui un răspuns în scris la sesizarea depusă sau un document oficial care să susțină că observatorilor le este interzis să fie prezenți la numărarea voturilor. Președintele refuză să elibereze un astfel de document, cum refuză să răspundă sau să înregistreze sesizarea celor patru observatori acreditați”. “Ora 18.10 Președintele secției de votare a încercat să-i convingă pe jandarmii care au asigurat paza că observatorii vor să împiedice desfășurarea procesului electoral (numărarea voturilor), ceea ce este o infracțiune pedepsită de Codul penal. Observatorii le-au explicat jandarmilor că vor părăsi incinta de votare deîndată ce președintele semnează un document în care să consemneze că observatorilor le este interzisă prezența la numărarea voturilor și trebuie să părăsească secția de votare. Președintele refuză din nou, iar jandarmii se retrag”, se mai menționează în raport.

Observatorii acreditați au mai semnalat că: “deși procesul de votare s-a încheiat oficial la ora 18.06, sigilarea urnelor s-a făcut doar la solicitarea observatorilor, în jurul orei 18.20”.

Candidații care contestă rezultatul alegerilor și solicită reluarea procesului electoral susțin că au fost admiși în Consiliul Colegiului Medicilor Stomatologi doar persoanele agreate de actuala conducere.

“Și mie mi se părea normal ca observatorii să participe la numărarea voturilor. S-a invocat faptul că nu se precizează exact în regulament că aceștia pot participa la numărarea voturilor”, a declarat, pentru “România liberă”, doctorul Nicolae Cazacu, unul dintre candidați.

În acest weekend au loc alegeri pentru desemnarea conducerii Colegiului Medicilor Stomatologi România.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă