7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFostul preot Cristian Pomohaci, vizat într-un nou dosar

Fostul preot Cristian Pomohaci, vizat într-un nou dosar

UPDATE

Procurorii au extins urmărirea penală în cazul fostului preot Cristian Pomohaci și pentru evaziune fiscală în formă continuată, fiind acuzat că omis declararea aunei sume de aproape 700.000 de lei, venituri din închirierea a 11 imobile, potrivit unui comunicat al Parchetului General.

”În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, a declarat la organul fiscal teritorial venituri obținute din cedarea folosinței bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obținute în realitate.

În mod concret, suma nedeclarată de suspectul Pomohaci Cristian-Dorin este de 684.487 lei (echivalentul a 152.883 euro), aferentă cedării folosinței a 11 bunuri imobile deținute. Aceasta a avut drept consecință prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 136.572 lei, din care 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar 21.885 lei contribuția la asigurările sociale”, se psune în comunicatul Ministerului Public.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi sumelor de bani aflate într-un cont bancar al suspectului, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, cât și pentru acoperirea cheltuielilor judiciare.

Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotarat, pe 28 iulie, ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru ca ar fi incercat sa corupa sexual un minor de 17 ani, sa fie dat afara din preotie, oferindu-i posibilitatea de a ataca decizia la mitropolitul Ardealului.

Preotul Cristian Pomohaci a fost chemat, miercuri, de către procurorii Parchetului General, pentru a da declaraţii în faţa magistraţilor. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre un dosar nou, în care ar fi vizat preotul.

Acesta nu este singurul dosar în care este vizat Pomohaci. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat, în 2017, dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale, în cauză urmând a fi făcute cercetări, au declarat reprezentanţii Parchetului pentru Mediafax.

Sesizarea a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el. Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, ”ceva special”, amintindu-i cum s-au întâlnit.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Se desumflă balonul Green Deal!

În România nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă