10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCarmen Dan este audiată la Parchetul General

Carmen Dan este audiată la Parchetul General

UPDATE 11,00: Procurorul general, Augustin Lazăr, a precizat, joi, că dosarul deschis în urma plângerii ministrului Carmen Dan este în lucru la Secția Urmărire Penală din Parchetul General.

—————————————–

Carmen Dan a intrat joi dimineață, în jurul orei 10,40, în sediul Parchetului General, pentru a fi audiată de procurori.

Carmen Dan este citată în dosarul “Microfonul”, deschis la cererea ei. Ministrul Carmen Dan depusese plângere pe acest subiect la poliție, iar de acolo dosarul a fost transmis la Parchetul General.

Carmen Dan, ministru de Interne, a făcut plângere după ce a găsit în locuința ei un microfon, despre care a spus că nu știe cine l-a instalat acolo.

Microfonul ar fi fost ascuns în perete, în interiorul unei prize de telefon. Ancheta urmează să stabilească cine a pus microfonul și în ce perioadă – înainte sau după ce Carmen Dan a început să folosească această locuință.

SRI a anunțat deja, pe canale neoficiale, că nu are legătură cu microfonul suspect.

Pe de altă parte, întrebată, joi, de jurnaliști dacă își dă demisia din funcția de ministru de Interne, așa cum i-a sugerat premierul Mihai Tudose, Carmen Dan a refuzat să răspundă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Zi perfectă pentru românce la Madrid! Irina Begu și Jaqueline Cristian au obținut victorii importante

Irina Begu s-a calificat în turul secund al turneului WTA 1.000 de la Madrid, în timp ce Jaqueline Cristian a reuşit să acceadă pe...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă