7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBirchall: CSM a uzurpat atribuțiile Ministerului Justiției

Birchall: CSM a uzurpat atribuțiile Ministerului Justiției

Ministrul Justiției, Ana Birchall, a declarat miercuri că CSM, condus de Lia Savonea, ” a uzurpat atribuțiile Ministerului Justiției” prin faptul că a trimis la Senat un proiect de lege prin care soții și soțiile magistraților ar scăpa de obligația declarării veniturilor.

Birchall a mai spus că aștepta un punct de vedere de la CSM legat de proiect, dar acesta nu a venit.

Declarația vine pe fondul tensiunilor dintre Birchall și Savonea legate de insistențele șefei CSM de a o numi pe Adina Florea la conducerea secției speciale de investigare a magistraților.

„Să ne transmită, în regim de urgență, punctul de vedere al CSM privind această analiză. Dacă nu, voi da publicității analiza pe care am întocmit-o pe baza punctelor de vedere primite de la instituțiile care ne-au transmis și toate asociațiile profesionale”, a zis Ana Birchall.

Cele mai citite

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...
Ultima oră
Pe aceeași temă