27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalUNICEF: Boko Haram a forţat cel puțin 135 de copii să comită...

UNICEF: Boko Haram a forţat cel puțin 135 de copii să comită atentate sinucigaşe, în 2017

Prin intermediul unui comunicat, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite a anunţat că gruparea islamistă Boko Haram – afiliată organizaţiei teroriste Stat Islamic – a forţat cel puţin 135 de copii din Nigeria şi Camerun să comită atentate sinucigaşe în 2017, transmite Mediafax, care citează agenţia Anadolu.

„În conflictele din întreaga lume, copiii au devenit ţinte pentru prima linie, fiind folosiţi ca scuturi umane, ucişi, mutilaţi şi recrutaţi pentru a lupta. Violul, căsătoria forţată, răpirea şi înrobirea au devenit tactici standard în conflictele din Irak, Siria, Yemen, Nigeria, Sudanul de Sud şi Myanmar. În Somalia, în primele zece luni ale anului 2017 au fost raportate 1.740 cazuri de recrutare a copiilor”, a spus Manuel Fontaine, director al Programului de Urgenţă din cadrul UNICEF.

Potrivit datelor UNICEF, conflictele armate au forţat 850.000 de copii să-şi părăsească locuinţele, în timp ce peste 200 de spitale şi 400 de şcoli au fost atacate în regiunea Kasai din Republica Democratică Congo, în cursul anului 2017. Organizaţia estimează că 350.000 de copii suferă de malnutriţie acută în această regiune.

În Sudanul de Sud, peste 19.000 de copii au fost recrutaţi de către forţele armate, iar peste 2.300 de copii au fost ucişi sau răniţi de la izbucnirea conflictului, în decembrie 2013.

„În Yemen, cele aproape 1.000 de zile de confruntări au provocat moartea sau rănirea a cel puţin 5.000 de copii, potrivit datelor verificate, dar numărul real este mult mai mare. Peste 11 milioane de copii au nevoie de asistenţă umanitară. Dintre cei 1,8 milioane de copii care suferă de malnutriţie, 385.000 sunt grav subnutriţi şi sunt expuşi riscului de deces dacă nu sunt trataţi urgent”, se mai arată în raportul UNICEF.

UNICEF a mai anunţat că, pe fondul conflictului din Afganistan, aproape 700 de copii au fost ucişi în primele nouă luni ale anului 2017.

Cele mai citite

Șoc în România. Un primar a fost găsit spânzurat!

O tragedie a lovit comunitatea din comuna Vințu de Jos! Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat într-o anexă a propriei sale locuințe....

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Percheziții la sediul UBER din Portugalia

Poliția portugheză și agenții fiscali au percheziționat marți sediul Uber Technologies din Lisabona, ca parte a unei investigații mai ample și a unor raiduri...
Ultima oră
Pe aceeași temă