13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalUE anunţă reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 pentru noile camioane...

UE anunţă reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 pentru noile camioane şi autobuze

“Pentru prima dată, la nivelul UE sunt ţinte obligatorii privind reducerea emisiilor de CO2 la camioane, inclusiv un stimulent clar pentru camioanele ecologice”, a scris pe Twitter Bas Eickhout (parlamentar din partea Verzilor), care a condus negocierile din partea Parlamentului European.

Potrivit unui raport elaborat de Fundaţia Europeană pentru Climă (European Climate Foundation – ECF) şi Cambridge Econometrics, transformarea flotei de camioane din Uniunea Europeană din modele cu motoare pe bază de motorină în modele electrice sau care funcţionează cu hidrogen ar reduce consumul de petrol cu până la 11 miliarde de barili până în 2050, adică echivalentul a doi ani de importuri.

Europa importă aproximativ 89% din necesarul său de petrol, iar majoritatea petrolului importat este utilizată la producţia de combustibili pentru transport. Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) estimează că în anul 2015 pe drumurile din UE circulau aproximativ 6,2 milioane de camioane.

Chiar dacă reprezintă mai puţin de 5% din toate vehiculele rutiere, camioanele comerciale sunt responsabile pentru 22% din emisiile poluante în sectorul transportului din UE.

Raportul susţine că, pe termen scurt, simpla implementare a unor motoare diesel mai eficiente ar reduce emisiile de CO2 cu 30% pe kilometru. Utilizarea unei flote compuse în întregime din camioane electrice sau pe bază de hidrogen ar putea reduce emisiile de 800 de tone de CO2 pe an în 2015 la 102 tone în 2050.

Chiar dacă este sigur că vehiculele electrice şi cele pe bază de celule de combustibil duc la reducerea poluării, deocamdată industria de transport nu se grăbeşte să îşi transforme flotele din cauza îngrijorărilor referitoare la autonomia modelelor electrice şi la infrastructura de încărcare.

“Electrificarea camioanelor din Europa va fi crucială pentru atingerea ţintelor propuse la summit-ul de la Paris şi este reconfortant să vezi că această schimbare aduce nu doar beneficii pentru mediu, ci şi pentru PIB, dar şi noi locuri de muncă”, a declarat directorul de relaţii publice de la Volvo Group, Anders Berger.

Însă, pentru a ajunge la o flotă de camioane cu emisii zero, autorii raportului susţin că va fi nevoie de investiţii de până la 140 de milioane de euro pentru noi infrastructuri energetice.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...
Ultima oră
Pe aceeași temă