19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalUE acceptă acordul financiar de principiu privind restanţele Marii Britanii

UE acceptă acordul financiar de principiu privind restanţele Marii Britanii

“Oferta oficială nu a fost prezentată, dar, neoficial, s-a ajuns la un acord care va fi bun dacă nu va suferi modificări de ultim moment la cererea vreunei părţi”, a declarat un funcţionar UE sub protecţia anonimatului.

Marea Britanie a asumat angajamentul de a suporta partea sa de contribuţii bugetare. “Este vorba de un acord care conţine cota bugetară suportată de Marea Britanie şi domeniile”, a precizat oficialul citat.

În urmă cu două zile, surse politice britanice şi europene afirmau că Marea Britanie şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord de principiu pe tema obligaţiilor financiare pe care Londra le are de achitat în contextul Brexit.

 

Marea Britanie are de achitat obligaţii financiare aferente apartenenţei la Uniunea Europeană. Potrivit diverselor estimări, suma este cuprinsă între 60 şi 100 de miliarde de euro.

Surse politice britanice şi comunitare au declarat pentru cotidianul The Telegraph că negociatorii celor două părţi au ajuns la un acord de principiu în urmă cu câteva zile. Un anunţ oficial va fi făcut săptămâna viitoare de premierul Marii Britanii, Theresa May, care va avea o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Potrivit unor surse diplomatice citate de cotidianul The Telegraph şi de Financial Times, Marea Britanie va asuma obligaţii financiare de 100 de miliarde de euro, dar, în funcţie de metodologia de calcul, aplicată activităţilor desfăşurate de-a lungul a zeci de ani, Londra va plăti între 45 şi 55 de miliarde de euro.

În luna decembrie, liderii Uniunii Europene vor decide dacă negocierile cu Marea Britanie pe tema Brexit vor putea trece la etapa viitoarelor relaţii bilaterale. Bruxellesul aşteaptă progrese în discuţiile pe tema obligaţiilor financiare ale Londrei, dar şi în cazul situaţiei imigranţilor europeni aflaţi pe teritoriul britanic şi al frontierei dintre Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, şi Irlanda, stat UE.

Cele mai citite

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă