21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalSUA vor adopta noi măsuri împotriva Rusiei

SUA vor adopta noi măsuri împotriva Rusiei

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a afirmat marţi că Statele Unite urmează să adopte în curând sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, relatează AFP.

“În viitorul apropiat, vom aplica sancţiuni suplimentare”, a afirmat ministrul american de finanţe în faţa unei comisii a Senatului.

“Va fi peste câteva luni, poate într-o lună, vreau să fiu prudent cu acest angajament”, a subliniat el, în contextul în care administraţia Trump a publicat recent o listă oficiali şi oameni de afaceri ruşi susceptibili de a fi sancţionaţi, pentru moment însă fără să ia măsuri.

Steven Mnuchin a dezminţit, totodată, că aceste sancţiuni vor fi “amânate sau ridicate”. “Cred că este o apreciere incorectă a ceea ce am făcut (…) Viitoarele noastre sancţiuni se vor baza pe importantul volum de activitate realizat de comunitatea de informaţii”, a adăugat el, în timp ce senatorii l-au întrebat de ce administraţia încă nu a acţionat.

Sancţiunile financiare intenţionează să pedepsească Moscova pentru presupusa ingerinţă în ultimele alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Trezoreria a publicat marţi o listă cu oficiali şi oameni de afaceri ruşi – în total, 210 persoane: 114 oficiali şi 96 oameni de afaceri – consideraţi ca făcând parte din cercul de persoane apropiate preşedintelui Vladimir Putin.

Pe această listă de şapte pagini, care nu declanşează impunerea de sancţiuni imediate, figurează toţi cei 22 de miniştri ai guvernului de la Moscova, între care premierul Dmitri Medvedev şi şeful diplomaţiei Serghei Lavrov, precum şi oligarhi ruşi cu averi de peste un miliard de dolari.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă