14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA și Israel, exerciții militare comune în vederea contracarării amenințărilor

SUA și Israel, exerciții militare comune în vederea contracarării amenințărilor

Exerciţiul ‘Juniper Cobra’, organizat o dată la doi ani, implică aproximativ 2.500 de soldaţi americani şi tot atâţia israelieni într-un moment în care Israelul este îngrijorat faţă de prezenţa în creştere a Iranului, inamicul său declarat, în Siria, în Liban şi în ţările vecine, notează agenţia de presă citată.

Un F-16 israelian a fost doborât la 10 februarie de apărarea antiaeriană a Siriei. Israelul a anunţat că a lovit “ţinte iraniene” în cursul acestui raid, prima confruntare deschisă declarată între Israel şi Iran în Siria de la începutul conflictului în această ţară în 2011.

Iranul şi mişcarea şiită libaneză Hezbollah, un alt inamic al Israelului, ajută militar regimul sirian al preşedintelui Bashar al-Assad în acest război.

Fără să precizeze ameninţările simulate în cursul exerciţiului ‘Juniper Cobra’, generalul de brigadă Zvika Haimovich, comandantul apărării antiaeriene israeliene, a menţionat joi că aplicaţiile se bazează pe “scenarii foarte complexe”, ţinând seama de schimbările observate în regiune, de actorii care pot sau nu să fie state.

În faţa presei la baza aeriană Hatzor, în centrul Israelului, el a subliniat importanţa alianţei cu SUA. “Avem un element suplimentar în cutia noastră cu instrumente şi asta este prezenţa partenerului american”, a afirmat acesta.

“Înalţii noştri oficiali şi-au luat angajamentul ca vom fi pregătiţi să acţionăm dacă guvernul israelian ne-o va cere”, a adăugat generalul Richard Clark, comandantul forţelor americane la aceste manevre în curs de desfăşurare, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...
Ultima oră
Pe aceeași temă