10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalSigmar Gabriel: Acordul de Brexit poate servi ca model pentru relațiile UE...

Sigmar Gabriel: Acordul de Brexit poate servi ca model pentru relațiile UE cu Turcia și cu Ucraina

”Dacă putem ajunge la un acord inteligent cu Marea Britanie care va configura relaţiile cu Europa după Brexit, atunci acesta ar putea servi ca model pentru alte ţări”, a declarat vicecancelarul, pentru grupul de presă german Funke.

Şeful diplomaţiei germane a mai afirmat că nu vede nici Turcia, nici Ucraina aderând la blocul comunitar în curând, şi că, de aceea, UE ”trebuie să aibă în vedere forme alternative de cooperare mai strânsă”.

Gabriel a mai sugerat că o astfel de abordare de către Bruxelles ar putea duce la o ”nouă formă de uniune vamală, mai strânsă” cu Turcia. Chiar dacă situaţia din Turcia a demonstrat că această ţară se află încă la o oarecare distanţă de aderarea la UE, a spus Gabriel, gesturi recente ale Ankarei au arătat o disponibilitate din partea acesteia de a îmbunătăţi relaţiile cu Bruxellesul.

Potrivit lui Gabriel, această disponibilitate este împărtăşită de Berlin. ”Este un semn bun că mai mulţi germani încarceraţi (în Turcia) au fost eliberaţi”, a indicat social-democratul.

Berlinul continuă însă să fie foarte îngrijorat de starea lui Deniz Yucel, corespondentul turco-german al cotidianului Die Welt, jurnalist ţinut într-o închisoare din Istanbul din februarie, fiind suspectat de legături cu grupări teroriste, dar fără a fi fost inculpat. ”Turcii ştiu cât de importantă este soarta lui pentru noi”, a subliniat ministrul de externe german.

Cu puţin timp înaintea Crăciunului, Ankara a ordonat în mod surprinzător eliberarea pelerinului german David Britsch, după aproape 9 luni de arest.

Cu câteva zile mai devreme fusese eliberat dintr-o închisoare din Istanbul jurnalistul german Mesale Tolu. Reporterul a petrecut şapte luni în detenţie, tot pentru acuzaţii privind legături cu o organizaţie teroristă. Tolu nu are însă permisiunea de a părăsi Turcia.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă