20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalŞeful ESA: Planul american de privatizare a ISS, nerealist

Şeful ESA: Planul american de privatizare a ISS, nerealist

“Operarea totală a staţiei spaţiale este pur şi simplu prea scumpă”, a declarat Jan Woerner pentru DPA la Paris.

Propunerea bugetară de luni a Casei Albe prevede încetarea într-un final a finanţării, cu posibilitatea predării laboratoarelor orbitale unor operatori privaţi.

Planul fiscal din 2019, care include o schemă de cheltuieli pentru 10 ani, nu reprezintă legislaţie oficială, iar varianta finală de buget aprobată de Congres se conformează rar propunerilor prezidenţiale.

ISS, care orbitează la circa 400 km deasupra Pământului, este în prezent susţinută financiar în comun de agenţiile spaţiale americană, rusă, japoneză şi europeană.

Primul modul al ISS a fost lansat în 1998, iar construcţia a continuat până la încheierea programului american al rachetelor spaţiale în 2011.

Woerner a subliniat că partenerii s-au angajat să finanţeze ISS numai până în 2024 şi că propunerile Casei Albe implică utilizarea ei în continuare.

“Cineva poate pune întrebarea în celălalt sens şi susţine că SUA iau acum în considerare, într-un final, utilizarea staţiei după 2024”, a spus el.

Washington a transmis de multă vreme mesajul că doreşte ca ISS să devină mai comercială. “Dar asta va trebui finanţat din fonduri publice după 2024, de asta puteţi fi siguri. Vom încerca acest lucru şi din partea Europei”, a mai spus el, referindu-se la noua platformă Bartolomeo, care va fi instalată în exteriorul laboratorului Columbus al ESA de pe ISS şi pe care ar urma să aibă loc experimente de o natură mai comercială.

Cele mai citite

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...
Ultima oră
Pe aceeași temă