10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalRusia refuză să mai livreze gaz Ucrainei. Kievul apelează la UE

Rusia refuză să mai livreze gaz Ucrainei. Kievul apelează la UE

“Avem o creştere netă a livrărilor de gaz din UE, din Polonia, Slovacia şi Ungaria”, a subliniat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko într-o postare pe contul său de Twitter. “Penuria a fost în totalitate depăşită”, a continuat Poroşenko, adăugând că Ucraina are acum “suficient gaz în depozite” pe lângă propria sa producţie şi importuri.

Ucraina a cerut vineri locuitorilor săi să reducă consumul pentru încălzire, şcolilor să rămână închise, iar uzinelor să-şi reducă ritmul, după decizia de ultim minut a gigantului rus Gazprom de a-şi suspenda livrările de gaz, declanşând astfel un nou “război al gazului” cu ţara vecină.

Această decizie a Gazprom a intervenit după un verdict al Curţii de Arbitraj de la Stockholm, care îi ordona grupului rus să plătească 2,56 de miliarde de dolari operatorului de gaz ucrainean Naftogaz, pentru a închide toate litigiile lor. Acest verdict a provocat furia Gazprom, care a refuzat să-şi reia livrările şi a declarat că vrea pur şi simplu să rupă contractul său cu Kievul, în vigoare până în 2019.

Pentru a compensa absenţa de gaz rusesc, Ucraina a semnat de urgenţă un contract de livrare cu grupul polonez PGNiG. Însă Comisia Europeană, pe care Kievul a solicitat-o să joace rolul de mediator, a avertizat că este dificil pentru ţările europene să aprovizioneze Ucraina, dat fiind propriile lor necesităţi, cu precădere crescute din cauza valului de frig actual, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, o dată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general...
Ultima oră
Pe aceeași temă