15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalPutin: Nu îmi pasă deloc dacă unii cetățeni ai Rusiei s-au implicat...

Putin: Nu îmi pasă deloc dacă unii cetățeni ai Rusiei s-au implicat în alegerile din SUA

Liderul rus a precizat că nu e interesat de investigația privind alegerile din SUA, întrucât administrația de la Kremlin nu are nicio legătură cu acest subiect.

“De ce aţi decis că autorităţile ruse, inclusiv eu, au oferit permisiune cuiva să facă asta? Şi ce dacă ar fi vorba despre cetăţeni ruşi? Sunt 146 de milioane de ruşi. Nu îmi pasă deloc … Aceşti cetăţeni nu reprezintă interesele statului rus. Poate că nici măcar nu sunt ruşi. Poate că sunt ucraineni, tătari, evrei, dar cu cetăţenie rusă. Inclusiv aceste aspecte trebuie verificate. Poate că au dublă cetăţenie sau doar drept de şedere. Poate că americanii i-au plătit pe aceşti oameni să acţioneze. Cum putem şti asta? Eu nu ştiu”, a spus Putin în interviul oferit jurnalistei Megyn Kelly.

Întrebat dacă nu este interesat de faptul că anumiţi cetăţeni ruşi ar putea prejudicia democraţia din SUA, preşedintele Rusiei a replicat că nu a văzut nicio dovadă privind activităţi care au încălcat legea americană sau cea rusă.

“În Rusia nu putem urmări penal pe nimeni atât timp cât nu au încălcat legile ţării. Cel puţin să ne trimită o foaie de hârtie în acest sens… un document. Sau măcar o cerere oficială, pentru a o analiza. Ar putea cineva să creadă că Rusia, de la mii de mile depărtare… a influenţat rezultatul alegerilor americane? Nu sună ridicol? Nu este obiectivul nostru să interferăm. Şi nici nu văd ce am obţine dacă am face asta, nu e nicio miză”, a mai spus Vladimir Putin.

Liderul de la Kremlin l-a catalogat pe omologul său american “un om de afaceri cu o experienţă vastă” şi “un om care învaţă repede”, deşi este nou în politică.

“El înţelege că, dacă este necesar să stabileşti o relaţie de cooperare cu cineva, atunci trebuie să-ţi tratezi partenerul actual sau potenţial cu respect. Angajându-te în acuzaţii reciproce şi insulte, este un drum care nu duce nicăieri”, a declarat Vladimir Putin.

Recent, Vladimir Putin, a declarat că politica Statelor Unite de a impune sancţiuni este un semn de slăbiciune, adăugând că este dezamăgit de dinamica relaţiilor bilaterale ruso-americane.

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – sunt inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.

Echipa procurorului special Robert Mueller a dispus inculparea a 13 cetăţeni ruşi şi a trei firme, pentru ingerinţe în scrutinul prezidenţial din 2016 în cadrul unei presupuse conspiraţii pentru favorizarea lui Donald Trump şi defavorizarea lui Hillary Clinton.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă