14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalPreşedintele Parlamentului European: Este necesar un Plan Marshall pentru Africa

Preşedintele Parlamentului European: Este necesar un Plan Marshall pentru Africa

Obiectivul acestui Plan Marshall este de a frâna imigraţia ilegală, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Într-un discurs susţinut la Valencia (Spania) la un eveniment al grupului popularilor europeni (PPE), el a subliniat că trebuie ajutate industria, întreprinderile mici şi mijlocii, economia reală, agricultura pentru ca Uniunea Europeană să rămână competitivă.

”Putem face mai mult în toate sectoarele de producţie, nu doar în cel tehnologic”, a subliniat Tajani, vorbind apoi despre problema migraţiei.

”Am plătit mult pentru a rezolva problema cu turcii, acum se pare că uşile sunt închise şi se pare că este bine pe coridorul balcanic, dar avem probleme în Mediterana”, a menţionat el în discurs, făcând referire la problema migranţilor africani ce debarcă în statele din sudul UE.

”În anul 2050, Africa va avea 2,5 miliarde de locuitori şi, dacă nu facem ceva, ei se vor confrunta cu schimbări climatice, războaie şi terorism şi vor porni înspre Europa, unde se trăieşte mai bine. Din acest motiv cred că este important să studiem un adevărat Plan Marshall pentru a investi în Africa, nu pentru a risipi banii în favoarea unuia sau altuia dintre dictatorii locali”.

În opinia sa, companiile europene trebuie să se implice mai mult în activităţi economice pe continentul african, unde să se asocieze cu societăţi locale şi să investească acolo în formare profesională, pentru că, este de părere Tajani, ridicând economia africană s-ar putea reduce valul de migranţi ilegali.

El a mai vorbit şi anterior despre un Plan Marshall pentru Africa, într-un alt discurs susţinut anul trecut în octombrie cerând ca pentru un asemenea demers să fie alocate 40 de miliarde de euro în viitorul cadru bugetar multianual al UE pentru perioada 2021-2027.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă