10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalPopulismul, protecționismul economic, subiecte „fierbinţi“ la Davos

Populismul, protecționismul economic, subiecte „fierbinţi“ la Davos

Reuniune 

Donald Trump şi-a anunţat prezenţa şi va fi acompaniat de cvasitotalitatea guvernului său.

Tema ediţiei din acest an priveşte cauzele fracturilor politice, economice şi sociale ale societăţii, iar Trump intenţionează să „promoveze politicile sale pentru întărirea întreprinderilor americane, industriile americane şi muncitorii americani”, potrivit Casei Albe.

Reuniunea anuală va dezbate ascensiunea populismului şi va încerca reliefarea unor soluţii multipartite şi să demonstreze că problemele globale sunt mai bine rezolvate de ţări care lucrea­ză împreună. Însă, pe o poziție în contrast se situează Trump, un preşedinte înclinat spre izolaţionism şi care pune preț doar pe „America First”.

Protecţionismul, potenţial perturbator al comerţului mondial şi al cooperării, va fi un subiect major pe tot parcursul reuniunii.

Klaus Schwab, fondatorul şi preşedintele executiv al Forumului Economic Mondial (WEF), a dat un avertisment prea puţin voalat pentru Donald Trump, subliniind că „nimeni nu poate soluţiona singur problemele asupra ordinii de zi mondiale”. El a precizat că lumea se află într-un punct de inflexiune în care există „un adevărat pericol de prăbuşire a sistemelor noastre globale”.

Raportul mondial asupra riscurilor pune în evidenţă mai multe riscuri majore pentru 2018, în special ameninţările de mediu legate de condiţiile meteorologice şi de temperaturile extreme, cele legate de inegalităţile economice şi atacurile cibernetice. Dar cea mai remarcabilă a fost explozia preocupărilor geopolitice după un an de tensiuni între preşedintele american, Donald Trump, şi liderul nord-coreean, Kim Jong-un, care, potrivit experţilor, du­pă decenii, a apropiat lumea de un conflict nuclear.

Raportul, realizat cu peste 1.000 de experţi ai guvernelor, întreprinderilor, universităţilor şi ONG-
urilor, arată că în 2018 93% se aşteaptă la o agravare a confruntărilor politice sau economice între marile puteri. 70% dintre ei văd un risc crescut de conflict militar între state. În afara ameninţării unui conflict în peninsula coreeană, raportul subliniază riscul de noi confruntări militare în Orientul Mijlociu.

În timp ce îngrijorările geopolitice au crescut puternic, mediul a dominat lista preocupărilor, evenimentele meteo extreme fiind considerate riscul cel mai important în 2018, după un an de furtuni atipice. 

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă