Spania a refuzat dialogul şi Catalonia a făcut de partea ei presiuni, organizând unilateral un referendum în 2017, rămânând în schimb deschisă dialogului.
Guvernul spaniol a trimis 3 700 de poliţişti ca să împiedice referendumul, însă poporul catalan a refuzat să se supună şi a făcut-o într-o manieră non-violentă. Cu toate că poliţia a rănit mai mult de 1 000 de persoane, referendumul a avut mai mult de 2 milioane de participanţi, dintre care votul pro-independenţă a reprezentat 90,18 % din total.
Guvernul catalan s-a oferit să negocieze cu Spania, dar aceasta în schimb a arestat o parte a membrilor guvernului respectiv. Preşedintele Puigdemont şi alţi câţiva oameni politici catalani s-au exilat în Belgia.
În 2019, pe 14 octombrie, justiţia spaniolă a condamnat 7 oameni politici şi doi activişti catalani la pedepse între 9 şi 13 ani de înschisoare. În ajunul sentinţei, guvernul spaniol trimisese 2 000 de poliţişti anti-răzmeriţă în Catalonia. După publicarea sentinţei, sute de mii de persoane au blocat în mod pacific aeroportul din Barcelona şi au suspendat 150 de zboruri. Mai apoi, au avut loc mii de manifestaţii în toată Catalonia şi în unele oraşe spaniole. Reuniunile, ca întotdeauna, au fost absolut paşnice ore întregi, însă pentru prima oară în 9 ani, la sfârşitul zilei au avut loc confruntări cu poliţia.
Aceasta s-a datorat unor tineri independentişti sătui de tergiversări, tineri anti-sistem solidari din Spania şi, deasemeni, a unor poliţişti infiltraţi. Dubele poliţiei au urmărit manifestanţii, accidentând două persoane, generând panică şi trăgând sute de gloanţe de cauciuc. Pentru a se apăra de asaltul dubelor, manifestanţii au aruncat în stradă containere de gunoi şi le-au dat foc. Imagini impresionante cu sute de incendii au fost transmise de toate posturile de televiziune, şi guvernul spaniol a început să vorbească de aplicarea Legii Siguranţei Naţionale. Era de aşteptat ca, sătui de atâtea umilinţe şi violenţă, la un moment dat, tinerii să izbucnească, simţindu-se provocaţi de poliţia spaniolă. Pe deasupra, impresionanta demonstraţie de forţă a poliţiei a atras tineri antifascişti din toată Spania. Aceste tulburări au contribuit la internaţionalizarea conflictului, însă ele pot să servească guvernului spaniol, deasemeni, la inculparea independentismului.
Independentismul a preluat iniţiativa celor şase marşuri impresionante care au defilat toată ziua prin Catalunya, emulând Marşul din 1968 al lui Martin Luther King. Toate marşurile s-au întâlnit la Barcelona pe 18 octombrie, zi de grevă generală contra sentinţei. Odată ce Barcelona va fi dominată de mişcările de protest, Spania va încerca să criminalizeze mişcarea independentistă pentru a pune în aplicare o politică represivă, pentru a nu accepta o soluţie democratică. Vor urma acţiuni complexe de nesupunere civilă non-violentă, până ce se va permite exercitarea dreptului la autodeterminare.
