14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalMinistru: Alegătorii britanici pot schimba acordul final de Brexit

Ministru: Alegătorii britanici pot schimba acordul final de Brexit

Ministrul a afirmat într-un material pentru cotidianul Daily Telegraph că cetăţenii britanici „vor fi în control”  în ceea ce priveşte direcţia Guvernului.

„Dacă poporului britanic nu îi va plăcea acordul pe care l-am negociat cu UE, acordul va permite viitorului Guvern să devieze”, a afirmat oficialul, potrivit Mediafax.

„Până la viitoarele alegeri, legislaţia UE şi orice nou tratat cu UE va înceta să aibă întâietate sau efect direct asupra legilor Marii Britanii”, a adăugat Gove.

Următoarele alegeri legislative generale sunt programate să aibă loc în 2022, la trei ani după ieşirea Marii Britanii din UE.

Cele mai citite

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă