13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalMike Pence: „Ambasada SUA va fi mutată la Ierusalim”

Mike Pence: „Ambasada SUA va fi mutată la Ierusalim”

“Preşedintele (american Donald) Trump a ordonat Departamentului de Stat ca, în colaborare cu ambasadorul (american David) Friedman să finalizeze transferul ambasadei aici, la Ierusalim, până la sfârşitul anului viitor”, a spus Pence la întâlnirea sa cu preşedintele israelian Reuven Rivlin, adăugând că SUA consideră această mutare “un semn tangibil al angajamentului lor ferm faţă de statul Israel şi poporul acestei ţări măreţe”, citaează Agerpres.

Întreprinderile palestiniene au fost închise marţi în semn de protest faţă de vizita pe care urma să o facă Pence la Zidul Plângerii, în Ierusalimul de est, anexat de Israel în 1967 şi revendicat de palestinieni drept capitală a viitorului lor stat. O alianţă a facţiunilor palestiniene a făcut apel la grevă în Cisiordania şi Ierusalimul de est în răspuns atât la vizita vicepreşedintelui american cât şi la decizia anunţată în decembrie de Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului. Şi şcolile palestiniene din Cisiordania şi Ierusalimul de est erau închise marţi.

Discursul susţinut luni de Mike Pence în parlamentul israelian în care a afirmat că ambasada SUA va fi mutată la Ierusalim până la finele lui 2019, încărcat de trimiteri biblice şi întâmpinat cu aplauze de majoritatea legislatorilor israelieni, a fost criticat ca “mesianic” de negociatorul şef palestinian, Saeb Erakat.

Într-un interviu acordat agenţiei Reuters marţi, în ultima zi a vizitei sale în Israel, Pence a menţionat că prezentarea unui plan american pentru pacea din Orientul Mijlociu depinde de revenirea palestinienilor la masa negocierilor.

“Casa Albă lucrează cu partenerii noştri din regiune pentru a vedea dacă putem elabora un cadru pentru pace. Cred că acum totul depinde de când se vor întoarce palestinienii la masa” negocierilor, a declarat vicepreşedintele SUA.

Palestinienii au avertizat în schimb săptămâna trecută că nu vor relua negocierile de pace cu Israelul până când SUA nu-şi vor anula decizia privind Ierusalimul. “Conducerea palestiniană nu va accepta nicio ofertă de negocieri dacă decizia SUA asupra Ierusalimului nu este anulată”, a declarat secretarul general al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Saeb Erekat, pentru postul de radio Vocea Palestinei.

Cele mai citite

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...
Ultima oră
Pe aceeași temă