10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalKremlinul asigură lumea că Iranul nu-și încalcă angajamentele nucleare

Kremlinul asigură lumea că Iranul nu-și încalcă angajamentele nucleare

”Toate măsurile Iranului cu privire la reducerea obligaţiilor sale au loc prin informarea AIEA (Agenţia Internaţională a Energiei Atomice), în prezenţa unor inspectori AIEA şi fără încălcarea celei mai mici dispoziţii a Acordului Neproliferării Nucleare (TNP) şi a Protocolului adiţional”, a declarat, potrivit agenţiilor ruse de presă, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

În timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat miercuri Iranul de faptul că ”pentru prima oară (…) iese din cadrul JCPoA”, acronimul englez al Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, Lavrov i-a îndemnat pe europeni să-şi asume respondabilităţile care le revin.

”Se cere Iranului să facă totul, fără excepţie, însă nu i se oferă nimic în schimb”, a subliniat el.

Lavrov a arătat cu degetul lentoarea implementării Instex, un mecanism de troc creat la începutul lui 2019 pentru Iran de către europeni şi menit să ocolească sancţiunile americane, prin evitarea folosirii dolarului.

El a acuzat din nou Statele Unite de tensiunile din dosarul nuclear iranian, care domină din nou agenda diplomatică internaţională, după ce Donald Trump a decis în 2018 să iasă din Acordul de la Viena şi să multiplice sancţiunile impuse Teheranului.

”Noi suntem foarte îngrijoraţi, iar această îngrijorare nu datează de ieri sau de azi, ci din mai anul trecut, atunci când Statele Unite şi-au anunţat ieşirea din acord”, a amintit el.

Iranul a anunţat marţi reluarea în curând a unora dintre activităţile sale de îmbogăţire a uraniului în uzina subterană de la Fordo, situată la aproximativ 180 de kilometri sud de teheran, suspendat eîn virtutea Acordului de la Viena.

Aceasta constituie a patra fază a unui plan de reducere a angajamentelor iraniene, lansat în mai, ca ripostă faţă de retragerea americană din acord.

Preşedintele iranian Hassan Rohani a dat asigurări marţi că măsurile luate de ţara sa sunt ”reversibile” şi  că Teheranul este pregătit să-şi respecte deplin angajamentele imediat ce celelalte părţi – Franţa, China, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania – vor da curs solicitărilor sale.

Iranul cere mai ales să-şi poată exporta petrolul şi ca sistemul său financiar să poată ieşi din izolarea sancţiunilor.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă