18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalItalia: Berlusconi cere Partidului Democrat să ajute la formarea unui guvern

Italia: Berlusconi cere Partidului Democrat să ajute la formarea unui guvern

Scrutinul a rezultat într-un parlament fără o majoritate, coaliţiei de centru-dreapta/extremă-dreapta (în care Forza Italia, a lui Berlusconi, a fost devansată de Liga Nordului, condusă de Matteo Salvini) fiindu-i necesare încă 49 de mandate în camera inferioară.

Mişcarea 5 Stele (populistă, antisistem) va fi cel mai mare partid în noul parlament, în care îi lipsesc 95 de mandate pentru o majoritate.

Fiecare grupare ar putea guverna dacă ar obţine sprijinul blocului de centru-stânga, dominat de PD, care a obţinut doar 112 locuri din cele 630 ale Camerei Deputaţilor. PD ar putea furniza de asemenea ambelor tabere o majoritate în Senat.

Într-un interviu pentru cotidianul La Stampa, Berlusconi a declarat că rezultatul alegerilor înseamnă că el şi aliaţii lui au ‘dreptul şi, înainte de toate, datoria de a conduce viitorul guvern’, şi a cerut Partidului Democrat să dovedească simţ al responsabilităţii.

‘Nimeni nu poate ignora necesitatea ca ţara să fie guvernată’, a spus magnatul, fiind de părere că ar fi mult mai bine ca partidele să aibă răbdare ‘câteva săptămâni’ pentru construirea unei coaliţii decât să se pripească spre noi alegeri.

‘Noi alegeri ar fi un semn îngrozitor pentru democraţia noastră şi ar conduce probabil la un blocaj’, a explicat el.

Berlusconi a ‘exclus categoric’ posibilitatea, sugerată de politicieni de centru-stânga, ca Liga Nordului să se desprindă de aliaţii săi conservatori şi să-şi unească forţele cu M5S în parlament. ‘Am încredere în Salvini şi în inteligenţa sa politică. Nu văd cum un partid din coaliţia noastră şi-ar putea imagina să coopereze cu un guvern M5S’, a afirmat el.

În timp ce dreapta şi M5S se luptă pentru poziţia de a forma viitorul guvern, membri marcanţi ai PD se reunesc luni după-amiază pentru a dezbate problema succesorului lui Matteo Renzi şi rolul pe care l-ar putea juca partidul în viitoarele negocieri.

Într-un interviu pentru Corriere della Serra, citat de dpa, Renzi a exclus posibilitatea intrării la guvernare: ‘Noi am spus că nu vom face niciodată un guvern cu extremiştii, iar pentru noi Cinci Stele şi Liga sunt amândouă extremiste’, a afirmat el.

Cu toate acestea, câţiva responsabili din PD au pus sub semnul întrebării legitimitatea lui Renzi, ca lider demisionar, de a stabili linia partidului, iar o minoritate este favorabilă intrării într-un guvern condus de M5S.

Liga Nordului şi M5S au exclus o alianţă, în timp ce unii politicieni de dreapta au făcut avansuri Partidului Democrat.

Dacă nu va fi găsită o soluţie la blocajul politic, alegerile ar putea fi repetate la sfârşitul acestui an sau la începutul lui 2019.

Noul parlament se va reuni pentru prima dată la 23 martie. Una din primele sarcini va fi alegerea preşedinţilor celor două camere legislative, ceea ce va oferi primul indiciu despre dinamica forţelor în următoarea legislatură.

Salvini a afirmat la sfârşitul săptămânii trecute că Liga Nordului ar trebui să deţină preşedinţia unei camere, iar M5S pe a celeilalte. Cu toate acestea, în încercarea de a construi legături cu PD, Forza Italia a sugerat sprijinirea unui candidat al democraţilor la şefia uneia din camere.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...
Ultima oră
Pe aceeași temă