19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalIran: Şeful diplomaţiei exclude negocierea unui nou pact nuclear

Iran: Şeful diplomaţiei exclude negocierea unui nou pact nuclear

‘Stagnarea E3 în îndeplinirea obligaţiilor fără permisiunea SUA a fost clară începând din mai 2018 … Nicio înţelegere nouă înaintea respectării celei prezente’, a scris Zarif pe Twitter. Premierul britanic Boris Johnson a chemat luni la negocierea unui acord nuclear cu Iranul ‘mai bun decât cel din 2015, apreciind că preşedintele SUA se află în cea mai bună poziţie pentru a face acest lucru. ‘Să facem un acord mai bun’, a declarat premierul britanic într-un interviu acordat canalului american de televiziune NBC, în marja reuniunii Adunării Generale a ONU de la New York, conform AFP. ‘Cred că este cineva care poate ajunge la un acord mai bun … şi acesta este preşedintele Statelor Unite. Să facem un acord Trump’, a îndemnat Boris Johnson.

După ce preşedintele Trump a scos SUA în 2018, unilateral, din pactul internaţional cu Iranul, cunoscut sub iniţialele JCPOA, statele europene care au participat la negocierea sa – Franţa, Marea Britanie şi Germania – au insistat pentru salvarea acordului semnat în 2015. Dacă până în prezent Franţa şi Germania nu au adoptat o poziţie la fel de clară precum cea a premierului britanic în privinţa unui nou acord, preşedintele Emmanuel Macron pare să evolueze înspre o posibilă abandonare a acordului curent. ‘Nu am făcut un fetiş din JCPOA’, a declarat Macron ziariştilor cu care a zburat la New York. ‘Este clar că cei doi protagonişti sunt pe cale de a decide părăsirea sa. Unul l-a părăsit, celălalt urmează să ne comunice pe 6 noiembrie că îl va părăsi’, a estimat şeful statului francez. 

Cele mai citite

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă