13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalGuvernul şi familia regală britanică vor boicota Cupa Mondială din Rusia

Guvernul şi familia regală britanică vor boicota Cupa Mondială din Rusia

”Confirm că niciun ministru sau membru al familiei regale nu va asista la Cupa Mondială de fotbal din Rusia în această vară”, a declarat şeful guvernului, care a denunţat culpabilitatea Moscovei în otrăvirea unui fost spion rus, Serghei Skripal, şi a fiicei sale pe pământ britanic.

”Nu există nicio altă concluzie decât că statul rus este vinovat de o tentativă de omor” care l-a vizat pe Serghei Skripal (66 ani) şi pe fiica sa Iulia (33 ani), a declarat Theresa May în faţa Parlamentului britanic.

”Aceasta reprezintă o utilizare ilegală a forţei de către statul rus împotriva Regatului Unit”, a adăugat Theresa May, care s-a exprimat astfel după expirarea, marţi la miezul nopţii, a unui ultimatum pe care îl fixase Rusiei pentru a furniza explicaţii privind otrăvirea celor doi, survenită pe 4 martie la Salisbury (sud-vestul Angliei).

”I-am oferit Rusiei oportunitatea să furnizeze o explicaţie, însă reacţia sa trădează o neglijare totală a gravităţii evenimentelor”, a adăugat May, insistând: ”Ei nu au furnizat nicio explicaţie credibilă”.

”În loc de asta, au tratat utilizarea unui agent neurotoxic militar în Europa cu sarcasm, dispreţ şi neîncredere”, a adăugat premierul britanic.

Ca represalii, Theresa May a anunţat o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, începând cu expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi, despre care Regatul Unit consideră că sunt în fapt ”agenţi de informaţii nedeclaraţi”.

”Ei au o săptămână pentru a pleca”, a precizat May.

Rusia dispune de 59 de diplomaţi acreditaţi în Regatul Unit.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Irina Begu, în sferturile de finală ale turneului WTA din Antalya

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Antalya, după ce a învins-o în două seturi pe croata...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...
Ultima oră
Pe aceeași temă