12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalFocuri de armă la o bază americană din Marea Britanie. Un bărbat...

Focuri de armă la o bază americană din Marea Britanie. Un bărbat a fost arestat

Poliţia britanică a precizat că “personalul american de la bază a deschis focul şi a fost reţinut şi arestat un bărbat prezentând tăieturi şi contuzii”.

Nimeni altcineva nu a mai fost rănit în incident.

Potrivit unor surse media, cel arestat încercase să pătrundă în bază cu forţa, cu maşina, pe la punctul de control.

Autorităţile britanice nu tratează incidentul ca fiind legat de terorism, în actuala etapă, a menţionat o sursă de securitate occidentală citată de Reuters.

Facilitatea a fost închisă în jurul orei 13:00 GMT “în urma informaţiilor privind o perturbare” şi s-a redeschis la ora 14:35 GMT, a declarat un purtător de cuvânt pentru France Presse, confirmând că o persoană a fost arestată şi nu există alţi răniţi.

Baza Mildenhall, folosită de SUA, găzduieşte circa 3.100 de militari americani şi 3.000 de membri ai familiilor acestora. Anul trecut guvernul britanic a anunţat că intenţionează să vândă situl către dezvoltatori imobiliari, în contextul în care administraţia SUA a decis mutarea militarilor în Germania.

În 2015, baza a fost vizată de un proiect de atentat terorist, iar în mai 2016, un britanic de 25 de ani, Junead Khan, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru planificarea respectivului atentat. Potrivit unui schimb de mesaje cu un combatant al Statului Islamic, descoperit de poliţie, obiectivul tânărului era de a simula un accident în faţa unei baze americane din estul Angliei şi de a ataca un militar cu un cuţit, într-o încercare de reproducere a scenariului în care a fost ucis soldatul britanic Lee Rigby în mai 2013, caz care a stârnit o puternică emoţie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă