4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalEgipt: Fostul preşedinte Mohammed Morsi a decedat, după audierea în instanţă

Egipt: Fostul preşedinte Mohammed Morsi a decedat, după audierea în instanţă

Morsi, provenit din rândurile Fraţilor Musulmani, era în detenţie din iulie 2013.

Potrivit surselor, Morsi se adresa instanţei în momentul în care s-a prăbuşit. A fost transportat la spital, unde a decedat.

‘A vorbit în faţa judecătorului timp de 20 de minute, apoi s-a animat şi şi-a pierdut cunoştinţa. L-am transportat rapid la spital, unde a murit mai târziu’, a declarat sursa judiciară.

Mohammed Morsi, primul preşedinte ales democratic în istoria modernă a Egiptului, a fost demis de armată la mijlocul lui 2013, în cursul unor proteste de masă.

Morsi, în vârstă de 67 de ani, ispăşea o pedeapsă de 20 de ani de detenţie pentru incitare la violenţă împotriva manifestanţilor în 2012, în scurtul său mandat de un an, şi o condamnare pe viaţă pentru spionaj în favoarea Iranului, Qatarului şi a mişcării palestiniene Hamas.

După anunţul decesului său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a adus un omagiu ‘martirului’ Mohamed Morsi, căruia i-a fost unul din principalii aliaţi.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă