19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalDonald Trump va face vizita medicală anuală. Acesta nu cuprinde și o...

Donald Trump va face vizita medicală anuală. Acesta nu cuprinde și o vizită la psihiatru

Vizita medicală anuală a lui Donald Trump, prevăzută pentru sfârşitul acestei săptămâni, nu include şi un examen psihiatric, a anunţat Casa Albă luni, într-un moment în care unii dintre criticii preşedintelui american pun la îndoială în mod public sănătatea sa mintală şi capacitatea de a-şi exercita funcţia, relatează AFP.

‘Nu’, a răspuns laconic Hogan Gidley, purtător de cuvânt al executivului american la bordul Air Force One, fără alte precizări. ‘El (Trump) este ager ca fulgerul’, a asigurat acelaşi purtător de cuvânt.

Preşedintele american (71 de ani) urmează să efectueze vineri un examen medical la spitalul militar Walter Reed, într-o suburbie a Washingtonului, iar rezultatele acestei vizite vor fi făcute publice, a asigurat Casa Albă.

În timpul campaniei, Donald Trump a publicat o scrisoare din partea medicului său, care afirma că el este ‘într-o stare de sănătate excelentă’. Este vorba de acelaşi medic, Harold Bornstein, care la sfârşitul anului 2015 publicase o scrisoare de patru paragrafe în care descria în termeni entuziaşti starea de sănătate a magnatului imobiliar.

Dacă va fi ales, pot spune fără echivoc că Donald Trump va fi cel mai sănătos individ ales vreodată la preşedinţie’, nu a ezitat să scrie el.

Iritat că i se pun la îndoială aptitudinile sale mintale într-o carte ce a stârnit o vie polemică (“Fire and Fury: Inside the Trump White House” /Foc şi furie: În interiorul Casei Albe a lui Trump/, semnată de Michael Wolff), Donald Trump s-a lăudat în weekend pe Twitter că este un ‘geniu foarte stabil’.

 

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă