13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalDieselgate: Volkswagen va plăti o amendă de 87 de milioane de dolari...

Dieselgate: Volkswagen va plăti o amendă de 87 de milioane de dolari în Australia

Înţelegerea a fost anunţată luni de Tribunalul Federal din Sydney şi de firma de avocatură Maurice Blackburn şi urmează să fie aprobată şi de un judecător.

Volkswagen va plăti între 87 şi 127 de milioane de dolari australieni, în funcţie de cât de mulţi proprietari ai celor 100.000 de vehicule diesel afectate (mărcile Volkswagen, Audi şi Skoda) vândute în Australia se vor alătura procesului colectiv, a declarat avocatul Julian Schimmel.

De asemenea, grupul german a acceptat să achite costurile legale pentru reclamanţi, care încă trebuie evaluate.

Pe plan global, Volkswagen a plătit pentru implicarea în scandalul emisiilor aproximativ 30 de miliarde de euro (33,5 de miliarde de dolari). În mai, compania a anunţat că a pus deoparte încă un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pentru cheltuieli juridice.

În 2016, şi Autoritatea Consumatorilor din Australia a dat în judecată VW pentru că a vândut intenţionat peste 57.000 de vehicule care nu îndeplineau reglementările privind emisiile. Grupul german a anunţat că se aşteaptă să soluţioneze în curând această dispută.

Investitorii au pierdut milioane de euro în septembrie 2015, când Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a costat Volkswagen peste 27 de miliarde de euro.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă