13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalDiesel gate continuă. Intră în scenă BMW

Diesel gate continuă. Intră în scenă BMW

Procuratura din München a declanşat la sfârşitul lunii februarie o investigaţie care vizează compania BMW, în contextul suspiciunilor de fraudare a testelor privind emisiile poluante. Există suspiciuni la cel puţin 11.400 de vehicule.

“Există suspiciunea iniţială că Grupul auto BMW utilizează un sistem de manipulare a emisiilor poluante în timpul testelor”, au comunicat procurorii germani.

Percheziţiile au avut loc într-un centru pentru cercetare şi inovare BMW din München şi într-o fabrică de motoare BMW din localitatea austriacă Steyr.

 Un purtător de cuvânt al Grupului auto BMW a confirmat efectuarea percheziţiilor, explicând că este vorba de un “software conceput greşit”, nefiind vorba de o “acţiune deliberată pentru manipularea emisiilor poluante”. Softul ar fi fost montat la modelele X5 şi X6, precum şi la vehicule BMW seria 5 şi 7.

În anul 2017, Harald Krüger, directorul general BMW, oferea asigurări că vehiculele fabricate de companie nu au softuri pentru manipularea emisiilor.

Autorităţile germane au demarat investigaţii privind emisiile poluante şi companiile Volkswagen şi Ford. Explicaţii au fost cerute şi grupului auto Daimler.

Grupul auto german Volkswagen trebuie să achite daune de aproape 15 miliarde de dolari în Statele Unite ale Americii pentru instalarea la motoare diesel a unui soft pentru manipularea emisiilor poluante. În plus, VW va achita o amendă civilă de 1,5 miliarde de dolari şi o amendă penală de 2,8 miliarde de dolari. În septembrie 2015, Volkswagen a anunţat că circa 11 milioane de autovehicule ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă