13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriză umanitară: sute de migranți salvați din apele Mediteranei pe coastele Siciliei

Criză umanitară: sute de migranți salvați din apele Mediteranei pe coastele Siciliei

Organizaţia non-guvernamentală Proactiva Open Arms a salvat o barcă pneumatică la bordul căreia se aflau 134 de persoane, dintre care şapte copii. Toţi aceşti migranţi urmau să fie transferaţi pe nava Aquarius a unui alt ONG, SOS Mediterana, înainte de a fi transportaţi la Pozzallo, Sicilia.

O navă militară a operaţiunii europene anti-traficanţi “Sophia” i-a salvat la rândul său pe oamenii care se aflau în alte două ambarcaţiuni de mici dimensiuni.

Potrivit cotidianului italian La Repubblica, traficanţii de migranţi din Libia au redus, între altele din cauza vremii rele de iarnă, preţul pentru traversare la 400 de euro de persoană, însă încearcă să transporte un număr maxim de migranţi pe ambarcaţiuni pneumatice.

Aceste intervenţii umanitare au avut loc la mai puţin de două zile după apelul Papei Francisc de a nu mai ignora drama migranţilor, adesea “expulzaţi de pe pământurile lor” de către conducători gata “să verse sânge nevinovat”. “Nimeni nu trebuie să simtă că nu are loc pe acest Pământ”, a spus Papa în tradiţionala sa predică din Ajunul Crăciunului, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă