14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalCoreea de Sud: Poliţia susţine că l-a identificat pe cel mai căutat...

Coreea de Sud: Poliţia susţine că l-a identificat pe cel mai căutat criminalul în serie din ţară

Se crede că suspectul este legat de cel puţin unul din cele zece asasinate şi violuri înregistrate între 1986 şi 1991 în jurul localităţii Hwaseong (la 30 km sud de Seul, potrivit biroului teritorial al Agenţiei Naţionale de Poliţie citat de mai multe medii de informare locale.

Bărbatul, numit pentru moment “Domnul A”, are peste 50 de ani şi execută o pedeapsă cu închisoarea la Busan, în sud-estul ţării, pentru crimă şi viol, infracţiuni comise în 1994.

Poliţia a precizat că l-a identificat pe autor după ce mostre prelevate de pe hainele victimelor au coincis cu ADN-ul acestuia.

Între septembrie 1986 şi aprilie 1991, zece femei (între care două minore şi două femei în jurul vârstei de 70 de ani) au fost violate şi omorâte prin sufocare printr-un “modus operandi” similar în apropierea oraşului Hwaseong.

Cazul a declanşat cea mai mare operaţiune poliţienească din istoria Coreei de Sud, cu o listă a suspecţilor care a cuprins peste 20.000 de persoane.

Deşi ultima dintre infracţiuni s-a prescris în 2006, poliţia, care va veni cu mai multe detalii în următoarele ore, într-o conferinţă de presă, spune că va investiga în continuare posibila implicare a suspectului în restul crimelor din Hwaseong.

Pe lângă mai multe seriale de televiziune, crimele au inspirat o piesă de teatru care ulterior, în 2003, a fost adaptată pentru marele ecran de regizorul şi scenaristul sud-coreean Bong Joon-ho, cu titlul “Cronica unui criminal în serie” (Memories of Murder).

Producţia lui Bong, care a câştigat cu acest film Scoica de Argint, pentru cea mai bună regie, la Festivalul de la San Sebastian, a fost cea mai vizionată peliculă în acel an în Coreea de Sud, cu peste 5 milioane de spectatori, şi astăzi este considerată un film cult, încheie EFE.

Cele mai citite

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă