11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalCalifornia, vizita lui Donald Trump, întâmpinată cu proteste de amploare

California, vizita lui Donald Trump, întâmpinată cu proteste de amploare

Aproximativ 200 de persoane au mărşăluit în centrul oraşului San Diego pentru a denunţa sosirea preşedintelui american şi, în special, politica sa antiimigraţie în acest oraş de la graniţa cu Mexicul.

Avionul preşedintelui republican urmează să aterizeze marţi în jurul orei locale 11:30 (19:30 GMT) şi apoi Trump se va duce la frontieră la Otay Mesa, la sud de San Diego, locul unde sunt expuse cele opt prototipuri ale zidului pe care vrea să îl construiască pe cei circa 3.000 de kilometri de graniţă cu Mexicul, una dintre principalele sale promisiuni de campanie.

Ariel Norcross, care manifesta luni la San Diego în faţa Federal Building, ţinea o pancartă pe care scria “fără ură în Statul de Aur” (Golden State, supranumele dat Californiei)”. Şi de asemenea “nu vreau politica (lui Trump) în statul meu, în ţara mea”.

După ce va examina prototipurile de zid, Donald Trump urmează să ţină un discurs în faţa militarilor la baza aeriană Miramar şi apoi se va îmbarca pentru Los Angeles, unde trebuie să participe la un dineu de strângere de fonduri pentru Partidul Republican.

Preşedintele Senatului californian Kevin de Leon, un democrat, a condus de asemenea luni după-amiază un miting la Beverly Hills în aşteptarea sosirii lui Trump, marţi, în acest oraş de lângă Los Angeles unde va avea loc dineul.

Cea mai mare demonstraţie va fi organizată, marţi, într-o biserică din San Ysidro, de unde se poate vedea graniţa şi unde sunt aşteptate sute de persoane.

Kevin de Leon şi parlamentara democrată de San Diego, Lorena Gonzalez Fletcher, sunt aşteptaţi să participe, precum şi reprezentanţi ai asociaţiei de apărare a drepturilor civice ACLU.

Vizita lui Trump are loc într-un moment deosebit de tensionat între California şi administraţia sa, care a dat în judecată “Golden State” săptămâna trecută pentru politica sa de stat “sanctuar” faţă de migranţii fără acte, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă