Brexit ar putea înregistra efecte dezastruoase pe piața muncii din Marea Britanie

Marea Britanie ar putea pierde aproape o jumătate de milion de locuri de muncă până în 2030 dacă iese din Uniunea Europeană fără un acord, potrivit scenariului cel mai pesimist al unui studiu comandat de primarul proeuropean al Londrei Sadiq Khan şi dezvăluit joi, relatează AFP.

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 11.01.2018 - 15:40

"Dacă Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană în martie 2019 fără un acord privind piaţa unică, uniunea vamală sau dispoziţiile tranzitorii (...), aceasta ar putea conduce la pierderea a 482.000 de locuri de muncă", a avertizat alesul laburist într-un comunicat.

Printre sectoarele analizate de firma de cercetare Cambridge Econometrics, serviciile financiare ar suferi cel mai mult din cauza absenţei unui acord (minus 119.000 de locuri de muncă), urmate de ştiinţă şi tehnologie (-92.000) şi construcţii (-43.000).

Numai la Londra, centrul financiar al Regatului Unit, pierderile de locuri de muncă s-ar putea ridica la 87.000, dar capitala ar suferi mai puţin decât restul ţării.

Investiţiile ar putea scădea cu 15% la nivel naţional, adică cu mai puţin de 46,8 miliarde de lire sterline (52,8 miliarde de euro).

Acest studiu examinează impactul potenţial al unui număr de cinci scenarii legate de Brexit asupra ţării şi capitalei în nouă sectoare cheie ale economiei, de la menţinerea unui status quo deja exclus de guvernul britanic la scenariul extrem al ieşirii din UE fără acord şi nici perioadă de tranziţie.

În cele mai optimiste scenarii posibile, şi anume menţinerea Regatului Unit pe piaţa unică după o perioadă de tranziţie, dar ieşind din uniunea vamală, Regatul Unit ar putea pierde 176.000 de locuri de muncă.

Sadiq Khan a acuzat guvernul britanic de o "lipsă totală de pregătire" pentru consecinţele Brexitului, cerându-i să-şi schimbe poziţia de negociere şi să accepte menţinerea ţării pe piaţa unică şi uniunea vamală.

În decembrie, ministrul pentru Brexit, David Davis, a recunoscut în faţa deputaţilor că serviciile sale nu dispuneau de un studiu al impactului ieşirii din UE asupra fiecărui sector.

Întrebat de France Presse, purtătorul de cuvânt al ministerului său a spus că Londra şi Bruxellesul cred că ar putea "încheia un acord ambiţios care să garanteze prosperitatea pentru Regatul Unit şi UE-27".

După încheierea unui acord interimar privind Brexitul în decembrie 2017, Marea Britanie şi UE urmează să negocieze în acest an o posibilă perioadă de tranziţie, precum şi viitoarea lor relaţie comercială şi de securitate.

Comentarii

Loading...
loading...