18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalBolivia, tragedie la carnaval, cel puţin 40 de morţi şi peste 100...

Bolivia, tragedie la carnaval, cel puţin 40 de morţi şi peste 100 de răniţi

În cadrul unei declaraţii alături de preşedintele ţării, Evo Morales, la postul de radio Kawsachun Coca, ministrul de interne bolivian, Carlos Romero, a afirmat că majoritatea deceselor au survenit ca urmare a accidentelor de circulaţie.

”Cele trei zile de festivităţi ale carnavalului s-au soldat cu cel puţin 40 de morţi şi 124 de răniţi, majoritatea din cauza accidentelor de circulaţie, dar şi în explozia din oraşul bolivian Oruro, fiind înregistrate de asemenea cazuri de înec, omoruri şi altele”, a afirmat Romero.

Potrivit unui raport guvernamental, 16 persoane au murit în accidente de circulaţie şi opt în explozia unui recipient cu gaz al unui vehicul cu mâncare stradală în apropiere de carnavalul din Oruro. Alte şase persoane au murit înecate, patru au fost omorâte şi un număr nespecificat au decedat din cauza hipotermiei.

Datele poliţiei arată că la festivităţile din cadrul carnavalului din 2017 au murit 67 de persoane informează AGERPRES.

Cele mai citite

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă