25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialIrina Begu a câștigat finala turneului Bucharest Open

Irina Begu a câștigat finala turneului Bucharest Open

Românca Irina Begu (26 de ani) a câștigat, duminică seară, finala turneului de tenis BRD Bucharest Open, după ce a învins-o pe Julia Goerges (Germania).

Meciul din finală s-a încheiat cu scorul 6-3, 7-5.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...

Rotiri gratuite la cazino. Chiar sunt gratuite? Cum le activezi și ce câștiguri poți obține

Rotirile gratuite fac parte din campaniile promoționale pe care operatorii de cazino online din țara noastră le desfășoară constant. Ele oferă utilizatorilor posibilitatea să...

Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă