22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialHalep, încoronată "regina lumii în 2017": "Am făcut ceva uriaş pentru ţara...

Halep, încoronată “regina lumii în 2017”: “Am făcut ceva uriaş pentru ţara mea”

Simona Halep a primit în această dimineaţă, la Singapore, trofeul pentru terminarea anului pe prima poziţie în circuitul feminin. Extrem de calmă şi relaxată, Simona a vorbit despre sezonul excelent avut, informează DigiSport.

”Sunt încântată să fiu aici. Este o onoare să fiu a 13-a jucătoare care termină anul pe primul loc. Se pare că este numărul meu norocos. Este o recompensă pentru ceea ce am făcut în acest an. A fost un an dificil, mai ales la început, când am fost accidentată. Am reușit să revin.

La French Open am fost dezamăgită după acel meci, dar am reușit să revin din nou. Am jucat din ce în ce mai bine și acum termin anul pe primul loc. Totul merge bine pentru mine când vine vorba despre 13”, a declarat Simona Halep înainte de a fi recompensată cu trofeul și cu inelul aferent liderului mondial la finalul anului.

”Încă nu sunt logodită. Cred că acum m-am logodit cu tenisul”, a spus Halep în momentul primirii inelului. Eliminată din faza grupelor la Turneul Campioanelor, sportiva din Constanţa a fost recompensată azi pentru toată munca depusă în 2017. Înfrângerea Karolinei Pliskova, ieri, în semifinale, a consfinţit clasarea marii noastre campioane pe locul 1 la final de an.

Este abia a 13-a sportivă în era Open care încheie un sezon ca lider WTA, astfel că Halep nu are cum să fie altfel decât mândră de performanţe.

"Pot să folosesc două cuvinte? Dificil și uimitor. Este un sentiment grozav să termin anul pe primul loc. Cel mai bun moment de pe teren a fost atunci când am câștigat cu Ostapenko la Beijing. E mai special finalul sezonului, când văd cât de puține jucătoare au terminat anul ca lider mondial.

Nu simt acum niciun fel de presiune, pentru că sezonul s-a terminat, dar îmi imaginez că va fi puțin mai dificil anul viitor, pentru că va trebui să muncesc mai mult. Acum vreau să mă relaxez și să mă bucur mai mult de tenis, să dau tot ce pot pe teren", a spus Halep, în conferinţa de presă în care a fost recompensată cu trofeul și cu inelul aferent liderului mondial la finalul anului, pentru ca apoi să le răspundă haterilor.

Mulţi o acuză că nu e un lider legitim, în condiţiile în care nu a câştigat vreun Grand Slam: "Am făcut ceva uriaș și pentru țara mea, o țară mică, dar care a dat și primul bărbat lider mondial". Finala Turneului Campioanelor, Wozniacki – Venus Williams, se joacă în această după-amiază, de la 13:30, în direct pe Digi Sport 2 şi LIVE VIDEO pe digisport.ro.

Cele mai citite

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă