12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCaroline Garcia s-a retras din turneul de la Tianjin. Begu o va...

Caroline Garcia s-a retras din turneul de la Tianjin. Begu o va întâlni pe Șarapova

Jucătoarea franceză de tenis Caroline Garcia, principala favorită, s-a retras din turneul WTA de la Tianjing (China), dotat cu premii totale de 426.750 dolari, din cauza unei accidentări, au anunțat, luni, organizatorii, potrivit Agerpres.

Garcia, care a câștigat turneele de la Wuhan și Beijing (ultimul după o finală cu Simona Halep), avea o accidentare la coapsă de mai mult timp.

Caroline Garcia (23 ani) a urcat pe locul 8 în clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, înaintea britanicei Johanna Konta, după victoria din finala de la Beijing.

În urma retragerii franțuzoaicei de la Tianjin, Irina Begu, care urma să joace în primul tur cu belarusa Arina Sabalenka, a devenit cap de serie numărul 9 și o va înfrunta în prima rundă pe rusoaica Maria Șarapova. Aceasta a câștigat ambele confruntări cu Begu, în 2012, în primul tur la Madrid, cu 6-0, 6-3, și în 2015, în turul al treilea la Wimbledon, cu 6-4, 6-3.

La dublu, begu face pereche cu italianca Sara Errani, revenită după o suspendare pentru dopaj, urmând să joace contra chinezoaicelor Xinyu Jiang/Qianhui Tang.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă