12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăGDPRCum poţi scăpa de ciuperca care afectează unghiile de la picioare

Cum poţi scăpa de ciuperca care afectează unghiile de la picioare

O metodă considerată revoluţionară, ce utilizează raze laser “reci”, a fost testată cu succes de medicii de la Arizona Institute of Footcare Physicians contra ciupercii care afectează unghiile de la picioare, informează dailymail.co.uk, citată de Mediafax.

Medicii americani au folosit raze laser “reci” pentru a vaporiza ciuperca piciorului, care provoacă adeseori dureri la nivelul unghiilor. Spre deosebire de laserele convenţionale, care folosesc căldura, noul dispozitiv foloseşte un tip special de lumină rece, care distruge ciuperca.

Această terapie nedureroasă – care are nevoie de doar 10 minute pentru a efectua un tratament complet la un picior – nu afectează unghiile şi ţesuturile din jurul lor. În plus, potrivit cercetătorilor americani, terapia cu laser rece nu are efecte secundare, asociate adeseori cu terapia medicamentoasă.

Boala cauzată de ciuperca unghiilor de la picioare, cunoscută şi sub denumirea onicomicoză, afectează între 3% şi 9% din populaţia de pe planetă. Unghiile de la picioare sunt expuse unui risc de infectare de patru ori mai mare în comparaţie cu degetele de la mână, iar bărbaţii care suferă de această infecţie sunt mai numeroşi decât femeile.

Afecţiunea este, totodată, mai des întâlnită odată cu înaintarea în vârstă. Boala, asemănătoare cu o afecţiune denumită “sindromul piciorului atleţilor”, apare atunci când sporii de ciupercă infectează pielea.

Pantofii de alergat umezi sau picioarele care transpiră uşor asigură mediul ideal de dezvoltare pentru sporii ciupercii piciorului. Riscul de infectare cu ciuperca piciorului este mai mare dacă există anumite zone vătămate ale unghiilor – persoanele care suferă de psoriasis şi diabet sunt în special vulnerabile.

Pe măsură ce ciuperca pătrunde tot mai adânc în unghie, ea poate cauza depigmentarea, îngroşarea şi fărâmiţarea vârfurilor acestora. Unghia poate să capete o culoare albă, neagră, galbenă sau verzuie sau chiar să se desprindă de pe degetul infectat. Unghiile şi zonele înconjurătoare se pot infla şi devin dureroase, făcând ca mersul pe jos să devină extrem de dificil.

Tratamentele curente includ medicamente fungicide. Unul dintre cel mai des folosite medicamente este terbinafina, administrat o dată pe zi, între şase săptămâni şi trei luni, pentru degetele de la mână şi între trei luni şi şase luni pentru degetele de la picioare. Ameliorări vizibile nu se mai produc de obicei, în cazul degetelor de la picioare, după trei luni de tratament.

Un alt tratament folosit destul de des este cel cu itraconazol, administrat de obicei ca tratament “de impulsionare”, de două ori pe zi, timp de o săptămână şi repetat apoi după o lună. Infecţiile de la unghiile de la picioare necesită de obicei trei astfel de tranşe de tratament.

Vopsirea medicinală a unghiilor poate fi şi ea de ajutor, deşi nu este considerată o tehnică la fel de eficientă precum medicamentele administrate pe cale orală, întrucât zonele infectate pot fi dificil de ţintit. În anumite cazuri, unghiile trebuie să fie îndepărtate pe cale chirurgicală. Potrivit unor studii recente, medicamentele orale pot avea succes în 50% din cazuri, în timp ce medicamentele care necesită o aplicare locală au succes în mai puţin de 10% din totalul cazurilor.

Tratamentul cu laser direcţionează unda de energie spre unghia de la degetul afectat, de la o distanţă de aproximativ 15 centimetri deasupra unghiei.

Lumina rece este eficientă întrucât distruge celulele ciupercii.

Deşi ciuperca este vaporizată şi distrusă în doar câteva minute, rezultatele nu sunt vizibile imediat, deoarece este nevoie de câteva luni pentru ca unghia afectată să crească la loc şi să fie înlocuită printr-un ţesut nou şi sănătos. În cadrul unui test mai amplu, ce va fi realizat la Arizona Institute of Footcare Physicians, 100 de pacienţi vor beneficia de tratamentul cu laser rece, iar efectele terapiei vor fi monitorizate timp de 27 de săptămâni.

Potrivit savanţilor americani, un test anterior a evidenţiat faptul că eficienţa tratamentului cu laser asupra unghiilor de la picioare infectate a fost între 80% şi 90%. În timp ce unii dintre pacienţi au avut nevoie de o singură şedinţă de terapie, alţii au beneficiat de câteva şedinţe.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă