20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăAldineFOTO+VIDEO. Întâlnirea președintelui bulgar cu Klaus Iohannis. Rumen Radev: Modelul românesc de...

FOTO+VIDEO. Întâlnirea președintelui bulgar cu Klaus Iohannis. Rumen Radev: Modelul românesc de combatere a corupției și-a dovedit eficiența

Președintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev, a fost primit de președintele Klaus Iohannis, la Cotroceni, miercuri dimineața, pe Platoul de Ceremonii. Șeful statului bulgar a fost întâmpinat de garda de onoare, informează Agerpres.

Președintele Bulgariei: Modelul românesc de combatere a corupției și-a dovedit eficiența

Modelul românesc de combatere a corupției și-a dovedit eficiența iar Bulgaria trebuie să preia principii ale acestui sistem pentru a reduce "drastic" nivelul corupției, a declarat, miercuri, la Cotroceni, președintele Bulgariei, Rumen Radev. El a apreciat evoluția României în ceea ce privește condamnările și restituirea patrimoniului.

"Modelul românesc este unul reușit", a spus el. Radev a adăugat că Bulgaria nu poate copia un asemenea sistem, dar se poate inspira din el. "Trebuie să preluăm aceste principii astfel încât să scadă în mod drastic nivelul corupției din Bulgaria", a subliniat el, adăugând că are susținerea președintelui Iohannis. Rumen Radev se află în vizită oficială în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis.

Iohannis: Pentru Schengen, intrarea României și Bulgariei în acest spațiu ar fi real un câștig

Intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen ar fi real un câștig, a declarat miercuri, la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său bulgar, Rumen Radev.

Întrebat despre discuțiile pe care le-a avut cu președintele Franței, Emanuel Macron, respectiv cancelarul german, Angela Merkel, referitor la intrarea României în Spațiul Schengen, Iohannis a subliniat că România, dar și țara vecină, Bulgaria, au fost pregătite pentru a intra în Schengen încă de acum șase ani.

"Am abordat chestiunea Schengen și suntem exact pe aceeași lungime de undă. Și Bulgaria și România au fost pregătite încă din 2011 din punct de vedere tehnic, lucru certificat de instituțiile europene, pentru a accede în spațiul Schengen. Nu s-a întâmplat pentru că Spațiul Schengen nu este coordonat de instituțiile europene, ci trebuie acordul statelor membre și aici părerile au fost diverse", a spus șeful statului român.

El a vorbit despre eforturile celor două țări de a asigura securitatea la granițele Uniunii Europene. "Nici România, nici Bulgaria nu s-a oprit în loc în 2011. Ne-am dezvoltat mai departe capacitățile și faptul că ambele state au făcut față foarte bine valului migraționist — unde trebuie să recunoaștem, Bulgaria a avut o poziție un pic mai grea și un pic mai complicată — arată că nu suntem doar teoretic pregătiți pentru a apăra granițele externe ale Uniunii", a afirmat Iohannis.


Rumen Radev este în vizită în România, miercuri și joi, la invitația omologului său român. Vizita are ca scop aprofundarea dialogului politic româno-bulgar pe principalele teme de interes comun ale agendei bilaterale, regionale, europene și internaționale.

Potrivit Administrației Prezidențiale, în cadrul discuțiilor cei doi șefi de stat vor aborda și continuarea dezvoltării relațiilor economice, precum și a cooperării sectoriale, în special în domenii precum energia și transporturile.

România este al treilea partener comercial al Bulgariei în Uniunea Europeană, iar tendința de creștere a volumului schimburilor bilaterale s-a menținut în ultimii ani. De altfel, în vederea impulsionării cooperării economice, președintele României va participa, împreună cu omologul său bulgar, în dimineața zilei de joi, la deschiderea Forumului de afaceri România-Bulgaria.

De asemenea, vor fi analizate modalitățile concrete de coordonare în vederea promovării intereselor și obiectivelor comune în cadrul UE. Aprofundarea dimensiunii europene a relației bilaterale este cu atât mai importantă cu cât Bulgaria și România vor deține Președinția Consiliului UE în Semestrul I din 2018, respectiv în Semestrul I din 2019, precizează sursa citată.

Se vor afla totodată pe agendă aspecte privind cooperarea în cadrul NATO și provocările de securitate în regiunea Mării Negre, Vecinătatea Estică, respectiv cooperarea la nivel regional.

Cele mai citite

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă