23.5 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăTechPMP subliniază că Liviu Dragnea trebuie să dispară din politică

PMP subliniază că Liviu Dragnea trebuie să dispară din politică

Partidul Mişcarea Populară cere demisia ministrului Sevil Shhaideh, necesară pentru a preveni situaţia în care un ministru în funcţie intră directă la închisoare, cum a fost cazul fostului ministru Relu Fenechiu. De asemenea, în același comunicat se mai precizează că toţi oamenii de încredere ai lui Liviu Dragnea ajung finalmente la DNA, motiv pentru care liderul PSD ar trebui să dispară din peisajul politic românesc.





”Problema majoră nu este însă demisia doamnei Sevil Shhaideh, ci stăpânul PSD Liviu Dragnea. Tot ce atinge Dragnea, toţi oamenii săi de încredere pe care îi numeşte în funcţii-cheie, ajung, într-un moment sau altul, la DNA. Liviu Dragnea este responsabil pentru toate numirile catastrofale din Guvern. Să nu uităm că, în decembrie 2016, el a propus-o pe Sevil Shhaideh pentru postul de prim-ministru. Astăzi înţelegem şi de ce o susţinea cu atâta tărie: îi era îndatorat. Tot Liviu Dragnea e responsabil de urcarea în funcţia de ministru al Educaţiei a unei catastrofe pentru învăţământul românesc– Liviu Pop”, se arată în comunicat.

Cei de la PMP îi impută preşedintelui PSD faptul că este primul şef de partid care şi-a demis propriul guvern şi a girat cele mai remaniate cabinete.

”Pentru toată instabilitatea politică din ultima perioadă, pentru toate gafele guvernamentale care adâncesc prăpastia în care se află economia românească, Liviu Dragnea trebuie să răspundă şi să dispară din peisajul politic românesc”, conchid cei de la PMP.

Vicepremierul Sevil Shhaideh a fost pusă sub urmărire penală pentru abuz în serviciu de către procurorii DNA în dosarul „Insula Belina”, a anunţat, vineri, Direcţia Naţională Anticorupţie. Procurorii DNA au extins urmărirea penale faţă de Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P.), Ionela Stoian, director în cadrul M.D.R.A.P, Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, Rodica Guşă, asistent-registrator în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, Anduţa Alexandrina Diaconu, registrator-şef în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Teleorman.

Infracţiunile de care aceştia sunt acuzaţi sunt abuz în serviciu şi, respectiv, complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii DNA susţin că în 2013, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, cu suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare, situate în albia minoră a Dunării, au fost trecute ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

Cele mai citite

George Simion, președintele AUR, l-a suspendat pe vicepreședintele Marius Lulea

Deputatul George Simion, președintele AUR, a anunțat că-l suspendă pe Marius Lulea din funcția de prim-vicepreședinte al partidului, pe motiv că Lulea ar fi...

Rusia – Ucraina, ziua 761. Conferința pentru Securitatea Mării Negre se desfășoară în Bulgaria

Cea de-a doua ediție a Conferinței pentru Securitatea Mării Negre (Black Sea Security Conference) se desfășoară la Sofia și este organizată, în colaborare, de...

Richard Gasquet s-a retras de la Țiriac Open

Tenismanul francez Richard Gasquet a declarat forfait pentru turneul de categorie ATP 250 Ţiriac Open, care are loc la baza sportivă Marica/Năstase din Bucureşti. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă