13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportNegrițoiu s-a legat de scaunul ASF. După ce a...

Negrițoiu s-a legat de scaunul ASF. După ce a închis abuziv două companii și a distrus piața asigurărilor, pozează în victimă

Acuzat că a trimis în faliment societatea Astra Asigurări și că a generat, astfel, cea mai mare creștere de prețuri din istoria pieței asigurărilor, președintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) afirmă că revocarea sa din funcție, așteptată să se întâmple astăzi, ar fi un abuz din partea autorităților.

Dar cifrele prezentate de ASF la ultima conferință de presă și menite să arate “stabilitatea” pieței sub suprevegherea lui Mişu Negrițoiu demonstrează, însă, că piața asigurărilor de răspundere civilă auto se află în colaps.  Doar două societăți de asigurări, una dintre acestea la un pas de faliment, au vândut, în primele trei luni ale acestui an, aproape 60% din primele de RCA.

Este o situație fără precedent și fără echivalent în lumea civilizată care arată starea deplorabilă în care a ajuns piața asigurărilor auto, singura care mai contează într-un domeniu aflat în moarte clinică.

Cum s-a ajuns aici?

După ce au profitat din plin de falimentul Astra Asigurări împărțindu-și, practic, portofoliul extrem de vast al fostului lider al pieței, marile grupuri străine au făcut un mare pas înapoi, nemulțumite de plafonarea prețurilor.  Allianz Țiriac, Omniasig și chiar Asirom au cote de piață pe RCA care practic nu contează comparativ cu City Insurance și Euroins. Așteaptă, însă, data de 18 mai când plafonarea expiră, iar ele vor putea reintra cu tarife mult crescute.

În ciuda acestei situații dramatice relevate de propriile cifre și în ciuda faptului că sub mandatul său au intrat în faliment patru societăți de asigurare și o a cincea este în rezoluție, Mișu Negrițoiu consideră că, în cei trei ani petrecuți la ASF a contribuit le însănătoșirea și la creșterea pieței asigurărilor. Neexistând, astfel, niciun motiv pentru care el să fie revocat.

Mai mult, Mişu Negrițoiu apreciază că demiterea sa ar fi act abuziv care ar trebui sesizat Curții Constituționale. Astăzi va fi, probabil, ultima zi a lui Negrițoiu la ASF în condițiile în care parlamentarii au pe ordinea de zi, pentru a doua oară într-o săptămână, revocarea șefului Autorității.

“Nici astăzi nu înțeleg și nu mi s-a adus la cunoștință care sunt motivele revocării. Orice hotărâre se va lua și nu am nicio îndoială că se va lua, este ilegală și contestabilă. Dacă cineva ar contesta-o la Curtea Constituțională sunt convins că la o asemenea hotărâre nemotivată aș fi informat“, a declarat Negrițoiu.

El susține că  nu a avut “nicio discuție cu nicio comisie, cu niciun președinte de Cameră sau altceva ca să înțeleg ce mi se reproșează și de ce sunt revocat.”, deși a fost audiat în cotombrie anul trecut într-o ședință publică a Comisiei Economice din Camera Deputaților și în ciuda faptului că patru comisii diferite au întocmit un raport comun pentru demiterea sa. Raportul a fost votat în unanimitate de membrii comisiilor.  

Carieră roșie

Mișu Negrițoiu are 67 de ani și a lucrat, înainte de 1989, la Ministerul Comerțului Exterior, instituție considerată o unitate a Securității ceaușiste. El a fost numit în anul 1982 ca înlocuitor temporar al șefului Agenției economice românești din New York, apoi al șefului Biroului comercial din Los Angeles.

În anul 1984, devine atașat olimpic al României la Jocurile Olimpice de Vară de la Los Angeles. După 1990, a fost promovat cu ajutorul lui Ion Iliescu în pozițiile de ministru de stat în guvernul Văcăroiu, consilier prezidențial (1994-1996) și, din 1996 în 1997, a fost deputat PSD.

Ce lasă în urmă Mişu Negrițoiu

 A devenit primul președinte de autoritate care și-a atribuit puterea absolută subordonându-și ceilalți membri executivi ai Consiliului ASF.

 A susținut un administrator special – KPMG – care a condus spre faliment societatea Astra Asigurări, lider al pieței. În ciuda voturilor celorlalți membrii ai consiliului ASF a susținut ca lichidator aceeași firmă care a eșuat lamentabil în încercarea de a transfera portofoliul Astra și a salva astfel măcar locurile de muncă.

A decis să trimită abuziv în faliment societatea Astra Asigurări, liderul pieței, refuzând orice ofertă venită pentru societate.   

A trimis în faliment alte trei firme de asigurare.

 Sub mandatul său, prețul mediu al RCA (asigurarea obligatorie pentru 6 milioane de români) s-a dublat.

 Sub mandatul său au scăzut vânzările pe toate liniile de asigurări facultative.

Sub mandatul său au dispărut aproape o treime din brokerii de asigurare și alte sute de intermediari vor mai dispărea după ce noile legi gândite la ASF vor intra în vigoare.

Sub mandatul său au dispărut din piața asigurărilor peste 15.000 de agenți.

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...
Ultima oră
Pe aceeași temă