8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportCSM va analiza cazul procuroarei Focică simultan cu raportul privind controlul Inspecției...

CSM va analiza cazul procuroarei Focică simultan cu raportul privind controlul Inspecției Judiciare la DNA

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, marți, că problemele sesizate de Inspecția Judiciară privind presupusele presiuni exercitate asupra inspectorului Mihaela Focică vor fi analizate în contextul dezbaterii raportului referitor la controlul efectuat de IJ la DNA, informează Agerpres.

Potrivit reprezentanților CSM, Secția pentru procurori și-a însușit propunerile Direcției Legislație, Documentare și Contencios, în sensul că analiza problemelor sesizate nu poate fi realizată decât în contextul dezbaterii raportului de control privind verificările întreprinse de IJ cu privire la managementul DNA.

Conform acelorași surse, problemele sesizate vizau tot aspecte legate de modul în care a decurs activitatea de control la DNA, astfel că s-a adoptat aceeași soluție ca și în cazul celorlalte sesizări, note și memorii care s-au referit la probleme similare și care au fost transmise la CSM la începutul lunii septembrie.

Plenul CSM a decis, joia trecută, sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la pretinsele presiuni pe care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, le-ar fi făcut asupra inspectorului Mihaela Focică, dar și pentru cercetări în legătură cu înregistrarea de la IJ și modul de comunicare a conducerii acestei instituții cu ceilalți inspectori.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă