22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportCCR a amânat decizia privind existența unui conflict juridic între Guvern și...

CCR a amânat decizia privind existența unui conflict juridic între Guvern și DNA, semnalat de Tăriceanu

UPDATE 14,30: Magistrații CCR au amânat, joi, pentru 23 noiembrie, pronunțarea asupra cererii președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, de a se constata un conflict juridic între Guvern și DNA ca urmare a cercetării privind legalitatea hotărârilor Executivului prin care părți din insula Belina și brațul Pavel au trecut din proprietatea statului în cea a județului Teleorman.


Curtea Constituțională a României discută, joi, cererea președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, de a se constata un conflict juridic între Guvern și DNA, informează Agerpres.

Conflictul juridic ar fi apărut ca urmare a cercetării de către procurori a legalității hotărârilor Executivului prin care părți din insula Belina și brațul Pavel au trecut din proprietatea statului în cea a județului Teleorman.

În 23 octombrie, președintele Senatului a cerut CCR să constate și să soluționeze conflictul juridic de natură constituțională între Guvern, pe de o parte, și Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, pe de altă parte.

Conform solicitării către CCR, acest conflict a intervenit ca urmare a cercetării penale a Direcției Naționale Anticorupției asupra legalității Hotărârii Guvernului 858/2013 și a Hotărârii Guvernului 943/2013, după cum se preciza într-un comunicat al Senatului.

Potrivit sursei citate, în documentul înaintat CCR se susține că actele și faptele concrete expuse în sesizare dovedesc existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și DNA — componentă a Ministerului Public, care constă în declanșarea unei proceduri de urmărire penală în legătură cu adoptarea unor hotărâri de guvern. Or, potrivit celor statuate chiar de Curtea Constituțională, adoptarea hotărârilor de guvern dă expresie competenței originare a Executivului, se arăta în comunicat.

Președintele Senatului a solicitat CCR: să constate existența conflictului juridic de natură constituțională între Ministerul Public — Direcția Națională Anticorupție, pe de o parte, și Guvernul României pe de altă parte; să constate cauza conflictului — Ministerul Public — Direcția Națională Anticorupție și-a arogat competența de anchetare a circumstanțelor, împrejurărilor, oportunității și legalității elaborării celor două hotărâri de guvern; să statueze că, pe viitor, procurorii nu pot ancheta circumstanțele, împrejurările, oportunitatea și legalitatea hotărârilor de guvern.

DNA efectuează cercetări față de mai multe persoane pentru fapte care au legătură cu transferul de proprietate a unor părți din insula Belina și brațul Pavel. "În anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate au fost adoptate HG 943/2013 act cu caracter individual și HG 858/2013 act cu caracter normativ, acte prin care au fost încălcate prevederi din: Constituției României, Legea apelor 107/1996, Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, OUG 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale 'Apele Române', Legea 115/1999 a responsabilității ministeriale, Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă", preciza DNA.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Corina Crețu: “Simplificarea regulilor PAC reprezintă un pas înainte”

Corina Crețu, europarlamentar și fost comisar european pentru politica regională, aduce în discuție necesitatea de a simplifica regulile Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii...

Ciucă susține că România are o situație economică solidă, construită de guvernarea liberală, deși premierul și jumătate dintre miniștri sunt de la PSD

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al PNL, anunță că Agenția S&P a reconfirmat ratingul suveran al României și subliniază că decizia agenției de rating...

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. HARTA

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis atenţionări Cod galben de viituri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, pentru râuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă