9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportVIDEO Brațele PSD s-au colmatat în jurul Rovanei Plumb. Cum nu mai...

VIDEO Brațele PSD s-au colmatat în jurul Rovanei Plumb. Cum nu mai e Belina insulă

Rovana Plumb nu poate fi urmărită penal. Decizia fost luată după o ședință a Camerei Deputaților în care ea a fost sprijinită fățiș de Dragnea. Juriștii PSD au invocat mărturia lui Victor Ponta în fața procurorilor, dar și faptul că Insula Belina n-ar mai fi o insulă.

Camera Deputaţilor a respins, marți, solicitarea DNA privind efectuarea urmăririi penale a deputatului social-democrat Rovana Plumb, fost ministru al Mediului, în dosarul Belina.

Au fost înregistrate 99 voturi pentru şi 184 voturi împotrivă. Votul a fost secret cu bile. PSD și ALDE au sprijinit-o pe Rovana Plumb iar PNL, USR și PMP au anunțat că vor vota în favoarea urmăririi penale.

Partidele care s-au poziționat, oficial, în sprijinul Rovanei Plumb, PSD și ALDE au împreună 168 de voturi iar cu sprijinul neoficial al UDMR ajung la 189 de voturi. Scorul final arată că deputații PSD s-au mobilizat masiv, în frunte cu președintele partidului și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Acesta a venit la Parlament alături de Rovana Plumb, amândoi intrând în biroul lui Dragnea. De altfel, Dragnea a și anunțat că a votat împotriva cererii de urmărire penală. Toți cei zece miniștri care sunt și deputați, în frunte cu premierul Mihai Tudose, au fost prezenți la ședință. Chiar dacă votul acestora a fost secret, echipa guvernamentală a dat un mesaj clar că nu se detașează de colega de partid când este vorba de imunitatea parlamentară. Și aceasta după ce chiar premierul Tudose i-a cerut demisia din Guvern, pe motiv că are probleme de natură penală.



Mărturia lui Ponta

Și fostul premier Victor Ponta a fost unul din persoanajele zilei de ieri, chiar dacă în mod indirect. În raportul Comisiei juridice se invocă faptul că toți martorii din dosar, inclusiv Victor Ponta cât și Robert Cazanciuc (fost ministru al Justiției), au susținut că nu au constatat vreo legătură între cele două hotărâri de guvern aprobate în 2013, al căror efect a fost că Insula Belina și Brațul Pavel au trecut în administrarea CJ Teleorman.   Rovana Plumb este acuzată de procurori de complicitate la abuz în serviciu. Pe scurt, susțin procurorii, Guvernul plănuia să treacă Insula Belina și Brațul Pavel în proprietatea CJ Teleorman, dar acest lucru era posibil doar printr-un proiect de lege. Însă, Rovana Plumb, la vremea respectivă ministrul al Mediului, a inițiat o Hotărâre de Guvern (858/2013) prin care Brațul Pavel și Insula Belina erau eliminate din bazinul hidrografic al Dunării. După ce s-a creat „aparența legalității”, Guvernul a aprobat o altă hotărâre (943/2013) prin care cele două entități erau transferate CJ Teleorman, elaborată de Sevil Shhaideh, secretar de stat la Dezvoltare în acel moment.

PSD a ”radiat” Insula Belina

De altfel, dezbaterile legate de cererea de urmărire penală în cazul Rovanei Plumb au fost marcate prezentarea unor argumente stupefiante.
La dezbaterile de luni seara din Comisia juridică, unde s-a dat un aviz negativ pentru urmărirea penală, principalul argument adus de deputaţii majorităţii parlamentare în apărarea acesteia s-a referit la faptul că Insula Belina nu există.

 „Deci albia minoră înseamnă între mal şi mal, insula din interior. În momentul în care un curs de apă a dispărut – braţul Pavel – atuncea malul s-a mutat pe partea ailalată a insulei, firesc, deci nu mai există în albia minoră (…) S-a redesenat ceea ce s-a întâmplat la faţa locului, nu geografia, geografia este ştiinţa care se ocupă cu ceea ce se întâmplă acolo. În decursul apelor, să ştiţi şi dumneavoastră, că datorită eroziunii se schimbă şi cursurile de apă, corect?”, a susţinut Eugen Nicolicea (PSD), președintele Comisiei juridice.

Potrivit lui Nicolicea, acolo „nu mai este apă curgătoare”, de vreme ce braţul Pavel s-a colmatat şi s-au creat patru lacuri care nu mai au legătură cu Dunărea. Întrebat cum dovedeşte aceste lucruri, Nicolicea a spus că poate arăta şi fotografia zonei.

”Ni s-a prezentat un ortofotoplan unde ni s-a sugerat că nu ar mai exista acest Braţ Pavel de vreme ce este întrerup, apa nu mai curge, sunt de fapt trei – patru lacuri mici. Drept urmare, neexistând Braţul Pavel, nu există Insula Belina”, a povestit deputatul liberal Ioan Cupșa, menţionând că acesta a fost argumentul considerat hotărâtor de către social-democraţi.

De altfel, șeful deputaților juriști continuat pe același ton și la ședința plenului. ”Imunitatea parlamentară este prevăzută la art. 72, nu la art. 109, şi acolo se spune că deputatul sau senatorul poate fi urmărit şi trimis în judecată pentru fapte care n-au legătură cu voturile, adică prostia aceea că nu eşti ca un simplu cetăţean este chiar prostie” a declarat Nicolicea în plenul Camerei Deputaţilor. ”Când simplul cetăţean va fi ales şi va ajunge să dea voturi în Cameră sau va face declaraţii politice în calitate de deputat, va beneficia de acelaşi tratament”.

Le-a mulțumit colegilor

Rovana Plumb a declarat în plenul Camerei că dosarul penal la adresa ei nu ar trebui să existe şi este rezultatul unui abuz. Ea a susținut că adversarii politici ai PSD, folosind instrumente nedemocratice şi abuzive, doresc ca PSD să nu mai fie la guvernare. Ea a susţinut în faţa deputaţilor că este nevinovată şi le-a cerut acestora să voteze ”aşa cum le dictează conştiinţa” pentru a pune capăt ”domniei abuzurilor”. Plumb a fost aplaudată la finalul discursului.

După decizia Camerei Deputaților, Rovana Plumb le-a mulţumit colegilor care au votat împotriva cererii DNA de încuviinţare a urmăririi sale penale, susţinând că aceştia ”au apărat prin vot principiile fundamentale ale statului de drept (…) separaţia puterilor în stat”.



Reacția Ambasadei SUA 

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București a precizat, pentru Agerpres, că, deși nu comentează cazuri individuale, dar ”noi credem că nimeni nu ar trebui să fie mai presus de lege și nu trebuie să se facă abuz de imunitatea parlamentară pentru a apăra pe cineva de răspundere".

Acuzațiile DNA

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul care o vizează şi pe Sevil Shhaideh, referitor la trecerea unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea CJ Teleorman.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Internat de urgență la spital, după ce a mâncat conserve de pește

Un locuitor din orașul Urlați, județul Prahova, a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu diagnosticul de botulism. Bărbatul a declarat medicilor...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...
Ultima oră
Pe aceeași temă